2 intrări

25 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DOGORIT, -Ă, dogoriți, -te, adj. Înfierbântat, ars; pârlit. [Var.: dogorât, -ă adj.] – V. dogori.

DOGORIT, -Ă, dogoriți, -te, adj. Înfierbântat, ars; pârlit. [Var.: dogorât, -ă adj.] – V. dogori.

dogorit, ~ă [At: POGOR, HENR. 228 / V: ~rât / Pl: ~iți, ~e / E: dogori] 1 a Care este încălzit puternic. 2 a (Pex) Pârlit. 3 a Înfierbântat. 4 sf (Reg) Arsură (3). 5 a (Rar; d. plante sau terenuri cultivate) Ars de soare. 6 a (Nob) Decolorat.

DOGORIT, -Ă, dogoriți, -te, adj. (Despre ființe sau lucruri) Înfierbîntat, ars, pîrlit. ♦ (Rar) Dogoritor. Din creștetul cerului dogorit, razele cad drept ca niște săgeți de arc. VLAHUȚĂ, O. A. 368.

DOGORIT, -Ă, dogoriți, -te adj. Înfierbîntat2, ars, pîrlit2. [Var.: dogorît, -ă adj.] – V. dogori.

DOGORÂT, -Ă adj. v. dogorit.

DOGORI, dogoresc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre soare, foc etc.; la pers. 3) A răspândi căldură puternică, arzătoare. ♦ Tranz. A da cuiva o senzație de căldură arzătoare; a încinge, a înfierbânta ceva. 2. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A fi aprins, încins, înfierbântat de o emoție, de boală etc. [Var.: dogorî vb. IV] – Din bg. dogorja, sb. dogoreti.

DOGORÎ vb. IV v. dogori.

dogori [At: LB / V: ~rî[1] / Pzi: ~resc, 3 ~goare / E: bg догоря, srb dogoreti] 1 vi (D. soare, foc sau orice obiect fierbinte) A răspândi o căldură puternică. 2 vt (Îvr) A pârgui. 3 vi (D. obraji, cap etc.) A deveni fierbinte sau roșu din cauza temperaturii, a frigului, a unei stări emotive. 4-5 vtrp (C.i. părți ale corpului) A (se) expune la căldura focului sau a razelor soarelui pentru a (se) încălzi. 6 vt (Îvr) A arde. 7-8 vtrp (Rar; complinit de „de sete”) A (se) usca. corectat(ă)

  1. ~rî~rî LauraGellner

DOGORI, dogoresc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre soare, foc etc.; la pers. 3) A răspândi o căldură puternică, arzătoare. ♦ Tranz. A da cuiva o senzație de căldură arzătoare; a încinge, a înfierbânta ceva. 2. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A fi aprins, încins, înfierbântat de o emoție, de boală etc. [Var.: dogorî vb. IV] – Din bg. dogorja, scr. dogoreti.

DOGORI, dogoresc, vb. IV. (Folosit de obicei la pers. 3) 1. Intranz. (Despre soare, foc sau un obiect foarte fierbinte) A revărsa, a răspîndi căldură puternică; a încălzi. Se înapoiau după o lună și era parcă o potriveală că atunci nu mai dogorea soarele, iar serile începeau să fie răcoroase. PAS, Z. I 240. Mormanul de jeratic dogorește și aruncă un polei, cald și rumen, pe peretele din față. DELAVRANCEA, H. TUD. 25. Soarele dogorea. ODOBESCU, S. III 179. ◊ Tranz. Calul legat acolea-n apropierea căldării, se tot da înapoi, fiindcă-l dogorea căldura focului. RETEGANUL, P. III 25. Vezi că turcii mă căznesc, Mă căznesc, mă chinuiesc, La focuri mă dogoresc, Și de moartea mea vorbesc! ANT. LIT. POP. I 414. Turcilor, Agalelor, Soarele m-a dogorit, Față Albă Mi-a pîrlit. TEODORESCU, P. P. 639. 2. Tranz. Fig. A face pe cineva să sufere, a chinui. Of! Ghiță, tare m-ai dogorit, tare mi-ai ars inima! CONTEMPORANUL, VI 295. 3. Tranz. (Cu privire la fructe) A rumeni, a pîrgui. [Obrazul] se roșise ca pielița unei piersici dogorite de soare. ODOBESCU, S. I 129. ♦ (Neobișnuit) A pîrli. Trebuie să schimbăm spălătoreasa: ne-a adus un cearșaf dogorit cu fierul. C. PETRESCU, R. DR. 99. 4. Intranz. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A fi aprins, încins, înfierbîntat (de o emoție, de boală, de căldura focului, uneori și de frig). Obrazul îi dogorea încă de gerul înțepător. C. PETRESCU, C. V. 230. ◊ Tranz. (Cu inversarea construcției) Valuri de fierbințeli îi dogoreau trupul, ca-ntr-o baie de aburi. VLAHUȚĂ, O. A. 127. (Expr.) A dogori obrazul cuiva (de rușine) = a face pe cineva de rușine. I-am dogorit obrazul părintelui de rușine. CREANGĂ, A. 10. ◊ Refl. (Cu o construcție neobișnuită) Da ce are mititelul? – Ce să aibă, ia arșiță, că te dogorești de el. CONTEMPORANUL, VI 291. – Variantă: dogorî vb. IV.

A DOGORI ~esc 1. intranz. 1) (despre surse de căldură) A emana radiații fierbinți, răspândind căldură foarte mare; a arde; a pârjoli; a pârli; a frige. 2) (despre persoane sau despre părți ale corpului) A fi înfierbântat din cauza unei boli sau emoții; a avea fierbințeală. 2. tranz. 1) A se înroși la față sub acțiunea unei senzații de căldură puternică sau a unei emoții puternice. 2) A face să devină fierbinte; a înfierbânta. /<bulg. dogorja, sb. dogoreti

dogorì v. 1. a arde, a frige: soarele dogoria, la foc mă dogoresc; 2. fig. a roși: i-am dogorit obrazul părintelui de rușine CR. [Slav. DOGORIETI, a arde].

dogorăsc, a -î și -ésc, -í v. tr. (vsl. do-gorĕti, a arde de tot, rus. do-gorĕtĭ, sîrb. dogoriti. V. ogor). Ard, frig: soarele, focu dogorește. Fig. Fac să-ți fie foarte rușine: mĭ-ai dogorit obrazu cu purtarea ta.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

dogori (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogoresc, 3 sg. dogorește, imperf. 1 dogoream; conj. prez. 1 sg. să dogoresc, 3 să dogorească

dogori (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogoresc, imperf. 3 sg. dogorea; conj. prez. 3 să dogorească; ger. dogorind

dogori vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogoresc, imperf. 3 sg. dogorea; conj. prez. 3 sg. și pl. dogorească; ger. dogorind

dogorăsc, -răști 2, -răște 3, -rască 3 conj., -ram 1 imp., -rîi 1 aor., -rît prt., -rîre inf. s., -rîtor adj. v.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DOGORIT adj. 1. ars, pârlit, (înv. și reg.) prigorit. (Pustiul ~ al Africii.) 2. v. încins.

DOGORIT adj. 1. ars, pîrlit, (înv. și reg.) prigorit. (Pustiul ~ al Africii.) 2. cald, fierbinte, încins, înfierbîntat, (astăzi rar) înfocat. (Plita ~.)

DOGORI vb. 1. v. arde. 2. v. încinge.

DOGORI vb. 1. a arde, a frige, a pîrjoli, (pop.) a pripi, a zăpuși, (înv. și reg.) a păli, a prigori. (Soarele ~.) 2. a încinge, a înfierbînta, (rar) a răscoace. (Soarele ~ pămîntul.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

dogorî (-resc, -it), vb. – A încălzi, a prăji, a pîrjoli. – Mr. dugurescu, dugurire. Sl. gorĕti „a arde”, cu pref. exhaustiv do- (Miklosich, Lexicon, 138; Cihac, II, 97; Pascu, Suf., 52; Conev 99), cf. bg. dogorĭam, dogorĭavam, sb. dogoreti „a arde complet”. Conjugarea oscilează între formele dogori și dogorî.Der. dogor, s. n. (foc, centru de căldură), deverbal; dogoare, s. f. (ardoare, usturime, arsură); dogoreală, s. f. (arsură); dogorită, s. f. (bășică produsă de o arsură); dogoritor, adj. (fierbinte, arzător).

Intrare: dogorit
dogorit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dogorit
  • dogoritul
  • dogoritu‑
  • dogori
  • dogorita
plural
  • dogoriți
  • dogoriții
  • dogorite
  • dogoritele
genitiv-dativ singular
  • dogorit
  • dogoritului
  • dogorite
  • dogoritei
plural
  • dogoriți
  • dogoriților
  • dogorite
  • dogoritelor
vocativ singular
plural
dogorât adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dogorât
  • dogorâtul
  • dogorâtu‑
  • dogorâ
  • dogorâta
plural
  • dogorâți
  • dogorâții
  • dogorâte
  • dogorâtele
genitiv-dativ singular
  • dogorât
  • dogorâtului
  • dogorâte
  • dogorâtei
plural
  • dogorâți
  • dogorâților
  • dogorâte
  • dogorâtelor
vocativ singular
plural
Intrare: dogori
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dogori
  • dogorire
  • dogorit
  • dogoritu‑
  • dogorind
  • dogorindu‑
singular plural
  • dogorește
  • dogoriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dogoresc
(să)
  • dogoresc
  • dogoream
  • dogorii
  • dogorisem
a II-a (tu)
  • dogorești
(să)
  • dogorești
  • dogoreai
  • dogoriși
  • dogoriseși
a III-a (el, ea)
  • dogorește
(să)
  • dogorească
  • dogorea
  • dogori
  • dogorise
plural I (noi)
  • dogorim
(să)
  • dogorim
  • dogoream
  • dogorirăm
  • dogoriserăm
  • dogorisem
a II-a (voi)
  • dogoriți
(să)
  • dogoriți
  • dogoreați
  • dogorirăți
  • dogoriserăți
  • dogoriseți
a III-a (ei, ele)
  • dogoresc
(să)
  • dogorească
  • dogoreau
  • dogori
  • dogoriseră
verb (VT410)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dogorî
  • dogorâre
  • dogorât
  • dogorâtu‑
  • dogorând
  • dogorându‑
singular plural
  • dogorăște
  • dogoraște
  • dogorâți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dogorăsc
(să)
  • dogorăsc
  • dogoram
  • dogorâi
  • dogorâsem
a II-a (tu)
  • dogorăști
(să)
  • dogorăști
  • dogorai
  • dogorâși
  • dogorâseși
a III-a (el, ea)
  • dogorăște
  • dogoraște
(să)
  • dogorască
  • dogora
  • dogorî
  • dogorâse
plural I (noi)
  • dogorâm
(să)
  • dogorâm
  • dogoram
  • dogorârăm
  • dogorâserăm
  • dogorâsem
a II-a (voi)
  • dogorâți
(să)
  • dogorâți
  • dogorați
  • dogorârăți
  • dogorâserăți
  • dogorâseți
a III-a (ei, ele)
  • dogorăsc
(să)
  • dogorască
  • dogorau
  • dogorâ
  • dogorâseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

dogorit, dogoriadjectiv

  • 1. Ars, pârlit, înfierbântat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.1. rar Dogoritor. DLRLC
      sinonime: dogoritor
      • format_quote Din creștetul cerului dogorit, razele cad drept ca niște săgeți de arc. VLAHUȚĂ, O. A. 368. DLRLC
etimologie:
  • vezi dogori DEX '98 DEX '09

dogori, dogorescverb

  • 1. unipersonal (Despre soare, foc etc.) A răspândi căldură puternică, arzătoare. DEX '09 DLRLC
    sinonime: încălzi
    • format_quote Se înapoiau după o lună și era parcă o potriveală că atunci nu mai dogorea soarele, iar serile începeau să fie răcoroase. PAS, Z. I 240. DLRLC
    • format_quote Mormanul de jeratic dogorește și aruncă un polei, cald și rumen, pe peretele din față. DELAVRANCEA, H. TUD. 25. DLRLC
    • format_quote Soarele dogorea. ODOBESCU, S. III 179. DLRLC
    • 1.1. tranzitiv A da cuiva o senzație de căldură arzătoare; a încinge, a înfierbânta ceva. DEX '09 DEX '98
      • format_quote Calul legat acolea-n apropierea căldării, se tot da înapoi, fiindcă-l dogorea căldura focului. RETEGANUL, P. III 25. DLRLC
      • format_quote Vezi că turcii mă căznesc, Mă căznesc, mă chinuiesc, La focuri mă dogoresc, Și de moartea mea vorbesc! ANT. LIT. POP. I 414. DLRLC
      • format_quote Turcilor, Agalelor, Soarele m-a dogorit, Față Albă Mi-a pîrlit. TEODORESCU, P. P. 639. DLRLC
  • 2. tranzitiv figurat A face pe cineva să sufere. DLRLC
    sinonime: chinui
    • format_quote Of! Ghiță, tare m-ai dogorit, tare mi-ai ars inima! CONTEMPORANUL, VI 295. DLRLC
  • 3. tranzitiv Cu privire la fructe: pârgui, rumeni. DLRLC
    • format_quote [Obrazul] se roșise ca pielița unei piersici dogorite de soare. ODOBESCU, S. I 129. DLRLC
    • 3.1. neobișnuit Pârli. DLRLC
      sinonime: pârli
      • format_quote Trebuie să schimbăm spălătoreasa: ne-a adus un cearșaf dogorit cu fierul. C. PETRESCU, R. DR. 99. DLRLC
  • 4. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A fi aprins, încins, înfierbântat de o emoție, de boală etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Obrazul îi dogorea încă de gerul înțepător. C. PETRESCU, C. V. 230. DLRLC
    • format_quote tranzitiv Valuri de fierbințeli îi dogoreau trupul, ca-ntr-o baie de aburi. VLAHUȚĂ, O. A. 127. DLRLC
    • format_quote reflexiv Da ce are mititelul? – Ce să aibă, ia arșiță, că te dogorești de el. CONTEMPORANUL, VI 291. DLRLC
    • chat_bubble A dogori obrazul cuiva (de rușine) = a face pe cineva de rușine. DLRLC
      • format_quote I-am dogorit obrazul părintelui de rușine. CREANGĂ, A. 10. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.