DODECAR, dodecari, s. m. Veche monedă turcească de aur, care a circulat și în Țările Române în sec. XIX. – Din ngr. dodekária „duzină”.

dodecar sn [At: (a. 1821) IORGA, S. D. XXII, 46 / V: (înv) ~dăc~ sm / Pl: ~i / E: ngr δωδεκαρυ] Monedă turcească de aur, care a circulat în trecut și în țările române.

‡ DODECAR sm. 🪙 Monedă, în valoare de 12 lei (vechi), care circula pe timpul lui Caragea: nu e nefer în oștirea noastră care să nu aibă cîte un pungoiu plin cu mahmudele și ~i (FIL.) [ngr.].

DODECAR, dodecari, s. m. Veche monedă turcească de aur, care a circulat și în țările românești. – Din ngr. dodekária „duzină”.

DODECAR, dodecari, s. m. (Învechit) Monedă valorînd doisprezece lei vechi. Numără cele cincizeci de pungi de bani, în mahmudele, dodecari, funduci și rubiele. FILIMON, C. 132.

dodecar m. monedă veche din timpul lui Caragea, valorând 12 lei vechi: numără cele cincizeci pungi de bani în mahmudele, dodecari, funduci și rubiele FIL. [Gr. mod.].

dodecár m. (bgr. dodekári). O monetă care valora 12 leĭ vechĭ pe la 1800.

dodăcar sm vz dodecar

dodecar s. m., pl. dodecari

dodecar s. m., pl. dodecari

dodecar s. m., pl. dodecari

dodecar (dodecari), s. m. – Monedă turcească de argint, la începutul sec. XIX. Valora 12 taleri. Ngr. δωδεϰόρι, de la δώδεϰα „doisprezece” (Tiktin; Scriban; Gáldi 174).

dodecar, dodecari, s.m. (înv.) veche monedă turcească de aur, care a circulat și în Țările Române, în timpul lui Caragea (valora 12 lei vechi).