opțiuni

2 intrări

6 definiții

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

docăi v vz docăni

docăni [At: JIPESCU, O. 118 / V: ~ăi / Pzi: ~nesc / E: fo] (Olt) 1 vt A certa (1-2). 2 vr A pricepe.

docăĭésc și docănésc v. tr. (cp. cu tocănesc). Olt. Stăruĭ, insist, bat capu: l-am certat, l-am docănit; degeaba! (NPl. Ceaur, 54 și 14).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DOCĂNI vb. v. admonesta, certa, dăscăli, dojeni, moraliza, mustra.

docăni vb. v. ADMONESTA. CERTA. DĂSCĂLI. DOJENI. MORALIZA. MUSTRA.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

docăni (-nesc, -it), vb. – A pisa, a insista, a deranja. – Var. docăi. Creație expresivă, cf. tocăni, bocăni. În Olt. și Munt.

Intrare: docăni
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • docăni
  • docănire
  • docănit
  • docănitu‑
  • docănind
  • docănindu‑
 singular plural
  • docănește
  • docăniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • docănesc
 (să)
  • docănesc
  • docăneam
  • docănii
  • docănisem
a II-a (tu)
  • docănești
 (să)
  • docănești
  • docăneai
  • docăniși
  • docăniseși
a III-a (el, ea)
  • docănește
 (să)
  • docănească
  • docănea
  • docăni
  • docănise
plural I (noi)
  • docănim
 (să)
  • docănim
  • docăneam
  • docănirăm
  • docăniserăm
  • docănisem
a II-a (voi)
  • docăniți
 (să)
  • docăniți
  • docăneați
  • docănirăți
  • docăniserăți
  • docăniseți
a III-a (ei, ele)
  • docănesc
 (să)
  • docănească
  • docăneau
  • docăniră
  • docăniseră
docăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: docănit
docănit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • docănit
  • docănitul
  • docănitu‑
  • docănită
  • docănita
plural
  • docăniți
  • docăniții
  • docănite
  • docănitele
genitiv-dativ singular
  • docănit
  • docănitului
  • docănite
  • docănitei
plural
  • docăniți
  • docăniților
  • docănite
  • docănitelor
vocativ singular — —
plural — —
docănire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • docănire
  • docănirea
plural
  • docăniri
  • docănirile
genitiv-dativ singular
  • docăniri
  • docănirii
plural
  • docăniri
  • docănirilor
vocativ singular —
plural —
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)