DOCTRINÁR, -Ă, doctrinari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține unei doctrine, privitor la o doctrină. 2. S. m. și f. Persoană care formulează și susține o doctrină. 3. S. m. și f. Persoană care aderă la unele păreri preconcepute, dogmatice. – Din fr. doctrinaire.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
claudia
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DOCTRINÁR1 ~ă (~i, ~e) Care ține de o doctrină; care are la bază o doctrină. /<fr. doctrinaire
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DOCTRINÁR2 ~i m. 1) Persoană care formulează sau susține o doctrină. 2) Adept al unor păreri preconcepute, dogmatice. /<fr. doctrinaire
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DOCTRINÁR, -Ă adj. Care se referă la o doctrină sau generează o doctrină; de doctrină. // s.m. și f. Întemeietor, creator sau susținător al unei doctrine. [Cf. fr. doctrinaire].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DOCTRINÁR, -Ă I. adj. referitor la o doctrină, care generează o doctrină. II. s. m. f. 1. cel care întemeiază sau susține o doctrină. 2. adept al unor păreri preconcepute, al unor sisteme dogmatice. 3. adept al doctrinarismului. (< fr. doctrinaire)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
doctrinár adj. m., s. m., pl. doctrinári; f. sg. doctrináră, pl. doctrináre
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
* doctrinár, -ă adj. și s. (fr. doctrinaire), Partizan al doctrineĭ: școală doctrinară. În politică, acela care nu admite nicĭ dreptu divin, nicĭ suveranitatea poporuluĭ, ci calea medie. În Francia, supt Restaurațiune, partizan al teoriilor politice de un liberalizm sistematic: Guizot a fost șefu doctrinarilor.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink