DOCÍL, -Ă, docili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se supune la orice cu ușurință, fără să protesteze; supus, ascultător. – Din fr. docile, lat. docilis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

DOCÍL ~ă (~i, ~e) Care ascultă de cineva cu ușurință; ascultător. /<fr. docile, lat. docilis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DOCÍL, -Ă adj. Supus, ascultător, blând. [Cf. fr. docile, lat. docilis].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DOCÍL, -Ă adj. (și adv.) supus, ascultător, obedient; maleabil. (< fr. docile, lat. docilis)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DOCÍL adj. v. ascultător.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Docil ≠ indocil, îndărătnic, încăpățânat, nedocil, nesupus
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

docíl adj. m., pl. docíli; f. sg. docílă, pl. docíle
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

* dócil, -ă adj. (lat. dócilis, d. docére, a învăța, a instrui. V. doctor). Blînd, supus, ușor de condus: copil, cal docil. Adv. Cu docilitate. – Și docíl (după fr.).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink