docar sn [At: ALEXI, W. / Pl: ~e / E: eg dog-cart] Trăsurică ușoară cu două sau patru roți, uneori acoperită cu pânză.

DOCAR, docare, s. n. Trăsurică ușoară, uneori acoperită cu pînză, avînd două sau patru roți. V. brec. Cristea venea în docarul înalt cu doi cai. SADOVEANU, M. C. 207. Îl petreceam din cerdac cu privirea, pînă cînd docarul dispărea la cotitura șoselei. C. PETRESCU, S. 110. Într-un docar mic cît o găoace de nucă, tras de un cal bătrîn numai cît un șoarece, se suiră Floricica cu domnul Georges. HOGAȘ, M. N. 44.

DOCAR s.n. Trăsurică ușoară cu două sau patru roți, care uneori este acoperită cu pînză. [< fr. dog-cart, engl. dog-car].

DOCAR s. n. trăsurică ușoară cu două sau patru roți. (< engl., fr. dog-cart)

DOCAR ~e n. Trăsură mică și ușoară, de obicei cu două roți, trasă de un singur cal. /<engl., fr. dogcart

docar n. un fel de cabrioletă engleză (= dogcart, trăsură specială de transportat câinii de vânătoare).

* docár n., pl. e (fr. dog-cart, d. engl. dog-cart, trăsură cu doŭă roate care are loc și de dus cîniĭ la vînat, d. dog, cîne, și cart, căruță). Trăsurică boĭerească cu patru roate, ușoară și cam înaltă.

docar s. n., pl. docare

docar s. n., pl. docare

docar s. n., pl. docare

docar, pl. docare

docar, -re.

docar (docare), s. n. – Trăsurică ușoară. Engl. dog-cart.