DOBITOCÍE, dobitocii, s. f. Atitudine, comportare, faptă, vorbă de om prost sau lipsit de bun-simț. – Dobitoc + suf. -ie.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DOBITOCÍE ~i f. 1) Atitudine, purtare de dobitoc; animalitate; brutalitate. 2) Stare a omului lipsit de inteligență și de bun-simț; animalitate. [Art. dobitocia; G.-D. dobitociei; Sil. -ci-e] /dobitoc + suf. ~ie
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DOBITOCÍE s. 1. v. prostie. 2. idioțenie, idioție, imbecilitate, inepție, neghiobie, nerozie, prostie, stupiditate, stupizenie, tâmpenie, (înv.) prostăticie. (A spus o mare ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Dobitocie ≠ omenie
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dobitocíe s. f. (sil. -ci-e), art. dobitocía, g.-d. art. dobitocíei; (manifestări) pl. dobitocíi, art. dobitocíile (sil. -ci-e)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dobitocíe f. Prostie, stupiditate: mare dobitocie pe capu tăŭ, măĭ!
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink