DIZOLVÁT, -Ă, dizolvați, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Despre substanțe) Care se află dispersat în altă substanță, cu care formează o soluție. 2. S. m. Substanță care se dizolvă în masa altei substanțe; solvat. – V. dizolva.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DIZOLVÁT s.n. Substanță care se dizolvă; solvat. [< dizolva].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DIZOLVÁT, -Ă adj., s. m. (substanță) care se dizolvă; solvat. (< dizolva)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DIZOLVÁT adj., s. 1. adj. topit. (Zahăr ~.) 2. s., adj. v. solvat.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
dizolvát adj. m., s. m., pl. dizolváți; f. sg. dizolvátă, pl. dizolváte
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DIZOLVÁ, dizólv, vb. I. Tranz. 1. A face ca o substanță solidă, lichidă sau gazoasă să se disperseze în altă substanță (lichidă), spre a forma împreună o soluție. ◊ Refl. Zahărul se dizolvă în apă. 2. A desființa ca persoană juridică o organizație, o asociație, o societate, o adunare etc. – Din lat. dissolvere. Cf. it. dissolvere.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A DIZOLVÁ dizólv tranz. 1) A face să se dizolve. 2) A face să înceteze existența; a desființa. /<lat. dissolvere
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SE DIZOLVÁ se dizólvă intranz. (despre substanțe) A se dispersa într-o substanță lichidă, formându-se o soluție omogenă. /<lat. dissolvere
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DIZOLVÁ vb. I. tr., refl. 1. (Despre un corp, o substanță) A (se) amesteca, topi într-un lichid sau într-un gaz, obținând(u-se) o soluție omogenă, a (se) dispersa într-un lichid sau într-un gaz. 2. (Despre o societate, o adunare etc.) A (se) desființa, a-și înceta activitatea. [P.i. dizólv. / < lat., it. dissolvere].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DIZOLVÁ vb. I. tr., refl. 1. (despre un corp, o substanță) a (se) dispersa într-un lichid, într-un gaz, obținând(u-se) o soluție omogenă. 2. (despre o societate, o adunare etc.) a (se) desființa, a-și înceta activitatea. II. refl. (fig.) a înceta să mai existe; a dispărea. (< lat., it. dissolvere)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DIZOLVÁ vb. 1. a solvi, a topi. (A ~ zahărul în apă.) 2. a desființa. (A ~ o organizație.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DIZOLVÁ vb. v. dispărea, pieri.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
dizolvá vb., ind. prez. 1 sg. dizólv, 3 sg. și pl. dizólvă; conj. prez. 3 sg. și pl. dizólve
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
* disólv, a -á v. tr. (lat. dis-sólvere -solútum, fr. dis-soudre, -solvant. V. absolv, rezolv. – Se conjugă ca absolv). Chim. Descompun pătrund, separ moleculele unuĭ: apa disolvă zaharu, dar nu și unt-de-lemnu. Risipesc, împrăștiĭ: a disolva un parlament. Rup, anulez: a disolva o căsătorie. Stric, conrup: a disolva obiceĭurile. – Fals dizolv.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
dizolva, dizolv I v. t. a ucide. II v. r. a dispărea, a se ascunde.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink