disidență sf [At: PROT. – POP., N. D. / V: dizi~, desi~, (înv) dizidin~ / Pl: ~țe / E: fr dissidence, lat dissidentio] 1 Deosebire de opinii a unei persoane (față de o majoritate, de o colectivitate, de o organizație etc. din care face parte) Si: dezacord, schizmă, sciziune. 2 (Ccr) Grup de persoane care au o opinie separată față de majoritatea membrilor colectivității, organizației etc. din care fac parte. 3 Sciziune ivită prin acțiunea unei disidențe (2).

DISIDENȚĂ, disidențe, s. f. Deosebire de păreri; dezacord. ♦ (Concretizat) Grup de persoane care prezintă opinie separată față de majoritate; sciziune ivită în urma separării unui astfel de grup. Prefectul nu-și mai vede capul de treburi, căci e aproape să se declare o disidență în partidul local guvernamental. CARAGIALE, O. II 44. – Variantă: dizidență s. f.

DISIDENȚĂ s.f. Deosebire de opinii (față de o majoritate); sciziune, schismă; dezacord. ♦ Grup de persoane care susțin o părere diferită de aceea a majorității; sciziune care ia naștere în urma unei asemenea situații. [Var. dizidență s.f. / cf. fr. dissidence, lat. dissidentia].

DISIDENȚĂ s. f. deosebire de opinii (față de o majoritate); dezacord. ◊ grup de persoane care susțin o parte diferită de aceea a majorității; sciziune care ia naștere în urma unei asemenea situații. (< fr. dissidence, lat. dissidentia)

disidență s. f. (Folosit cu sens pozitiv după decembrie 1989) ♦ 1. Atitudine politică opusă celei oficiale, în special sub regimurile totalitare; opoziție ◊ „Unii nu făcuseră niciodată politică decât în măsura în care disidența ca atare fusese o atitudine politică.” R.lit. 8 XI 90 p. 2. ◊ „Disidența lui [a lui Dorin Tudoran] pe vremea lui Ceaușescu s-a născut din consecvență.” R.lit. 34/95 p. 1; v. și agent de influență. ♦ 2. Dezacord ◊ „Mânăstirea Vladimirești [se află] mai demult în disidență față de conducerea bisericească.” R.l. 11 IX 93 p. 2 [și dizidență] (din fr. dissidence; D. Urițescu CV 4546; DN, DEX, DN3)

DISIDENȚĂ ~e f. 1) Stare a unei persoane sau a unui grup de persoane care încetează a se supune unei autorități sau care se separă de o comunitate. 2) Grup de persoane care nu se mai supune unei autorități sau s-a separat de o comunitate. 3) Sciziune într-o comunitate, provocată de deosebirile de idei. /<fr. dissidence, lat. dissidentia

disidență f. diferență profundă de opiniuni sau de sentimente.

* disidénță f., pl. e (lat. dis-sidentia. V. ședință). Scisiune, diferență în opiniunĭ. Fracțiune disidentă.

desidență sf vz disidență^[1] corectat(ă)

dezidență sf vz disidență

dizidență sf vz disidență

dizidință sf vz disidență

DIZIDENȚĂ s.f. v. disidență.

!disidență / (colocv.) dizidență s. f., g.-d. art. disidenței/dizidenței; pl. disidențe/dizidențe

disidență s. f., g.-d. art. disidenței; pl. disidențe

disidență s. f., pl. disidențe

dizidență v. disidență

DISIDENȚĂ s. v. sciziune.

DISIDENȚĂ s. sciziune. (~ într-un partid.)