DIVORȚÁ, divorțez, vb. I. Intranz. (Despre soți) A se despărți prin divorț. ♦ Tranz. A determina pe cineva să se despartă prin divorț. – Din fr. divorcer (după divorț).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

A DIVORȚÁ ~éz 1. intranz. (despre soți) A rupe relațiile de căsătorie prin divorț; a desface căsătoria în mod legal; a se despărți. 2. tranz. 1) A determina la divorț. 2) A despărți printr-un proces civil de divorț. /<fr. divorcer
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DIVORȚÁ vb. I. intr. (Despre soți) A se despărți, a rupe căsătoria prin divorț. [Cf. fr. divorcer, it. divorzare].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DIVORȚÁ vb. intr. (despre soți) a rupe căsătoria prin divorț. (după fr. divorcer)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DIVORȚÁ vb. (JUR.) a (se) despărți, a (se) separa, (înv.) a (se) împărți. (Soții au ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A divorța ≠ a (se) căsători
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

divorțá vb., ind. prez. 1 sg. divorțéz, 3 sg. și pl. divorțeáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

* divorțéz v. tr. (fr. divorcer). Deapart pin lege doĭ soțĭ unu de altu. V. refl. Mă despart desfăcînd căsătoria pin lege.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink