DIVINIZÁT adj. 1. deificat, zeificat, (înv.) îndumnezeit, înzeit. (Pământean ~.) 2. v. adorat.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DIVINIZÁ, divinizez vb. I. Tranz. 1. A iubi nespus de mult pe cineva; a adora, a proslăvi. 2. A trece pe cineva în rândul divinităților, a atribui cuiva putere divină, a deifica. – Din fr. diviniser.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

A DIVINIZÁ ~éz tranz. 1) (ființe) A trece în rândul divinităților; a deifica; a idolatriza; a apoteoza; a zeifica. 2) (persoane, ființe sau lucruri) A trata cu dragoste sau admiratie exagerată (ca pe o divinitate); a respecta în mod deosebit; a adora; a venera; a deifica; a idolatriza; a zeifica. /<fr. diviniser
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DIVINIZÁ vb. I. tr. A iubi, a adora (ca pe un zeu, ca pe o divinitate). ♦ A pune în rândul zeilor, al divinităților. [< fr. diviniser].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DIVINIZÁ vb. tr. 1. a trece în rândul zeilor, al divinităților. 2. a iubi, a adora nespus pe cineva, a idolatriza. (< fr. diviniser)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DIVINIZÁ vb. 1. v. zeifica. 2. (livr.) a apoteoza. (În antichitate, unii eroi erau ~.) 3. v. adora.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

divinizá vb., ind. prez. 1 sg. divinizéz, 3 sg. și pl. divinizeáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

* divinizéz v. tr. (fr. diviniser). Pun în rîndu zeilor: Romaniĭ îĭ divinizaŭ pe împărațiĭ morțĭ. Fig. Stimez și iubesc extraordinar: soldațiĭ îl divinizaŭ pe Napoleon I.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink