divinizare sf [At: COSTINESCU / Pl: ~zări / E: diviniza] 1 Adorare. 2 Trecere a cuiva în rândul divinităților (1) Si: deificare, (înv) divizinațiune (2), zeificare. 3 Atribuire a puterii divine (cuiva) Si: (înv) divizinațiune (3).

DIVINIZARE s. f. Faptul de a diviniza; îndumnezeire. Tu ai fost divinizarea frumuseții de femeie. EMINESCU, O. I 29.

DIVINIZARE s.f. Acțiunea de a diviniza și rezultatul ei; adorare. [< diviniza].

DIVINIZA, divinizez, vb. I. Tranz. 1. A iubi nespus de mult pe cineva; a adora, a idolatriza. 2. A trece pe cineva în rândul divinităților, a atribui cuiva putere divină; a deifica. – Din fr. diviniser.

diviniza vt [At: NEGULICI / Pzi: ~zez / E: fr diviniser] 1 A iubi nespus de mult pe cineva Si: a adora, a mări, a proslăvi. 2 A da cuiva cinstea, considerația cuvenită. 3 A trece pe cineva în rândul divinităților (1) Si: a deifica, a zeifica. 4 A atribui cuiva putere divină (2).

DIVINIZA, divinizez, vb. I. Tranz. 1. A iubi nespus de mult pe cineva; a adora, a proslăvi. 2. A trece pe cineva în rândul divinităților, a atribui cuiva putere divină, a deifica. – Din fr. diviniser.

DIVINIZA, divinizez, vb. I. Tranz. A iubi (pe cineva) nespus de mult, a adora, a proslăvi. ♦ (În concepțiile mistice) A considera ca divinitate. Unele popoare din antichitate au divinizat soarele.

DIVINIZA vb. I. tr. A iubi, a adora (ca pe un zeu, ca pe o divinitate). ♦ A pune în rîndul zeilor, al divinităților. [< fr. diviniser].

DIVINIZA vb. tr. 1. a trece în rândul zeilor, al divinităților. 2. a iubi, a adora nespus pe cineva, a idolatriza. (< fr. diviniser)

A DIVINIZA ~ez tranz. 1) (ființe) A trece în rândul divinităților; a deifica; a idolatriza; a apoteoza; a zeifica. 2) (persoane, ființe sau lucruri) A trata cu dragoste sau admiratie exagerată (ca pe o divinitate); a respecta în mod deosebit; a adora; a venera; a deifica; a idolatriza; a zeifica. /<fr. diviniser

divinizà v. 1. a pune în rândul zeilor: Romanii divinizau pe toți împărații; 2. fig. a exalta peste măsură.

* divinizéz v. tr. (fr. diviniser). Pun în rîndu zeilor: Romaniĭ îĭ divinizaŭ pe împărațiĭ morțĭ. Fig. Stimez și iubesc extraordinar: soldațiĭ îl divinizaŭ pe Napoleon I.

divinizare s. f., g.-d. art. divinizării; pl. divinizări

divinizare s. f., g.-d. art. divinizării; pl. divinizări

divinizare s. f., g.-d. art. divinizării; pl. divinizări

diviniza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. divinizez, 3 divinizează; conj. prez. 1 sg. să divinizez, 3 să divinizeze

diviniza (a ~) vb., ind. prez. 3 divinizează

diviniza vb., ind. prez. 1 sg. divinizez, 3 sg. și pl. divinizează

DIVINIZARE s. 1. deificare, zeificare, (înv.) îndumnezeire. (~ unui muritor.) 2. (livr.) apoteoză. (~ unui erou, în antichitate.) 3. v. adorare.

DIVINIZARE s. 1. deificare, zeificare, (înv.) îndumnezeire. (~ unui muritor.) 2. (livr.) apoteoză. (~ unui erou, în antichitate.) 3. adorare, idolatrizare, venerare. (~ iubitei.)

DIVINIZA vb. 1. v. zeifica. 2. (livr.) a apoteoza. (În antichitate, unii eroi erau ~.) 3. v. adora.

DIVINIZA vb. 1. a deifica, a zeifica, (înv.) a îndumnezei. (A ~ un pămîntean.) 2. (livr.) a apoteoza. (În antichitate, unii eroi erau ~.) 3. a adora, a idolatriza, a venera, (înv.) a cinsti, a slăvi. (Își ~ soția.)