DIVINITÁTE, divinități, s. f. 1. Ființă imaginară cu însușiri supranaturale, socotită drept cârmuitoare a lumii; Dumnezeu, zeu. 2. Esență divină; dumnezeire. – Din fr. divinité, lat. divinitas, -atis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

DIVINITÁTE ~ăți f. 1) (în concepțiile religioase) Forță supranaturală creatoare și cârmuitoare a lumii; Dumnezeu; demiurg. 2) Natură, caracter dumnezeiesc; dumnezeire. [Art. divinitatea; G.-D. divinității] /<fr. divinité, lat. divinitas
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DIVINITÁTE s.f. 1. Ființă socotită de cei mistici drept creatoare și cârmuitoare a lumii; Dumnezeu, zeu. 2. Esență, natură divină. [Cf. lat. divinitas, fr. divinité].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DIVINITÁTE s. f. 1. ființă socotită drept creatoare și cârmuitoare a lumii; Dumnezeu. ◊ ființe cărora li se atribuie o natură divină. ◊ (pl.) zeii și zeițele păgânismului. 2. esență, natură divină. 3. (fig.) lucru, persoană adorată ca un dumnezeu. (< fr. divinité, lat. divinitas)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DIVINITÁTE s. (BIS.) 1. v. Dumnezeu. 2. v. cer. 3. v. zeu.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

divinitáte s. f., g.-d. art. divinității; pl. divinități
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

* divinitáte f. (lat. divínitas, -átis). Calitatea de a fi divin, dumnezeire, zeitate: divinitatea luĭ Hristos. Dumnezeŭ, sfînt: a adora divinitatea. Pl. Zeĭ, zeițe, sfințĭ, sfinte: divinitățĭ păgîneștĭ, creștineștĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink