12 definiții pentru «divin»   declinări

DIVÍN, -Ă, divini, -e, adj. 1. Provenit de la Dumnezeu sau de la zei, în felul lui Dumnezeu sau al zeilor; dumnezeiesc, ceresc. ♦ Făcut de oameni în slujba sau pentru preamărirea lui Dumnezeu; bisericesc, religios. 2. Fig. Înzestrat cu însușiri cu totul excepționale; minunat. Voce divină. — Din fr. divin, lat. divinus.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DIVÍN, -Ă, divini, -e adj. 1. Considerat că provine de la Dumnezeu sau de la zei, în felul lui Dumnezeu sau al zeilor; dumnezeiesc, ceresc. ♦ Făcut de oameni în slujba sau pentru preamărirea lui Dumnezeu; bisericesc, religios. 2. Fig. Înzestrat cu însușiri cu totul excepționale; minunat. Voce divină. – Din fr. divin, lat.divinus.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

divín adj. m., pl. divíni; f. divínă, pl. divíne
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DIVÍN adj. (BIS.) 1. ceresc, dumnezeiesc, sfânt, (livr.) celest, (rar) îndumnezeit, zeiesc, (pop.) sânt, (înv.) minunat, preaînalt. (Pronia ~.) 2. v. providențial. 3. bisericesc, religios. (Serviciu ~.) 4. v. sfânt.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DIVÍN adj., adv. v. minunat, splendid, superb.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Divin ≠ profan
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DIVÍN ~ă (~i, ~e) 1) (în concepțiile religioase) Care se consideră că provine de la Dumnezeu sau de la zei; din cer; dumnezeiesc; ceresc. Dar ~. 2) Care este caracteristic pentru Dumnezeu și zeități; dumnezeiesc. Putere ~ă. Har ~. 3) Care este menit să-l slăvească pe Dumnezeu. Serviciu ~. Carte ~ă. 4) fig. Care este uimitor de frumos; splendid; celest. Frumusețe ~ă. Melodie ~ă. /<fr. divin, lat. divinus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DIVÍN, -Ă adj. 1. Dumnezeiesc; de zeu, de la zei. ♦ Făcut pentru preamărirea lui Dumnezeu; bisericesc, religios. 2. (Fig.) Minunat, splendid, încântător. [Cf. lat. divinus, fr. divin, it. divino].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DIVÍN, -Ă adj. 1. dumnezeiesc; de la zei. ◊ făcut pentru preamărirea lui Dumnezeu; bisericesc, religios. 2. (fig.) minunat, splendid, încântător. (< fr. divin, lat. divinus)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

divín adj. m., pl. divíni; f. sg. divínă, pl. divíne
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

divin a. 1. ce vine dela D-zeu: putere divină; 2. relativ la D-zeu: serviciu divin; 3. pus în rândul zeilor: divinul August; 4. fig. mai presus de natură, excelent, perfect în felul său: o carte divină.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

* divín, -ă adj. (lat. divinus = divus, div, divin, d. deus, zeŭ). Dumnezeĭesc, zeĭesc: bunătate divină. Care se datorește luĭ Dumnezeŭ, unuĭ zeŭ: cult divin. Fig. Excelent, perfect. Adv. În mod divin, ca Dumnezeŭ: a cînta divin.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink