DIVÉRGE, pers. 3 divérge, vb. III. Intranz. (Despre linii geometrice, razele unui fascicul etc.) A se îndepărta, a se răsfira dintr-un punct comun în direcții diferite. – Din fr. diverger, lat. divergere.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

A DIVÉRGE pers. 3 diverge intranz. (despre raze) A se răsfira plecând din același punct. /<fr. diverger, lat. divergere
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DIVÉRGE vb. III. intr. (Despre drepte, raze etc.) A merge depărtându-se între ele. ♦ (fig.) A se deosebi, a fi în dezacord. [P.i. divérg. / cf. fr. diverger, it., lat. divergere].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DIVÉRGE vb. intr. 1. (despre drepte, raze etc.) a pleca din același punct, răsfirându-se. 2. (fig.) a se deosebi, a fi în dezacord. (< fr. diverger, lat. divergere)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

divérge vb., ind. prez. 3 sg. divérge, 3 pl. divérg (nu se folosește la timpurile trecute)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

* divérg, -érs, -érge v. intr. (lat. divérgere. Diverg, să diveargă; part. e rar saŭ inuz. V. converg). Mă depărtez de punctu comun de plecare, precum și de alte puncte laterale, vorbind de raze, de liniĭ. Fig. Nu mă unesc: noĭ divergem în opiniunĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink