divagare sf [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~gări / E: divaga] 1 Abatere de la subiectul discuției Si: divagație, digresiune. 2 (Ggf) Schimbare a direcției unui curs de apă în regiunile joase, cu pantă mică și aluvionare puternică.

DIVAGARE, divagări, s. f. Faptul de a divaga; divagație. Sentimentul unui mai lung timp disponibil și calmul după-amiezii pe sfîrșite erau condiții prielnice pentru divagări sentimentale. IBRĂILEANU, A. 133.

DIVAGARE s.f. 1. Faptul de a divaga; digresiune, divagație. 2. Schimbarea direcției unui curs de apă cînd ajunge în regiunile joase cu pantă mică. [< divaga].

DIVAGARE s. f. 1. faptul de a divaga; divagație. 2. schimbare a direcției unui curs de apă când ajunge în regiunile joase, cu pantă mică. (< divaga)

divaga vi [At: NEGULICI / Pzi: ~ghez, (rar) divag / E: fr divaguer, lat divagare] 1 A se abate de la subiectul discuției. 2 (Pex) A vorbi aiurea.

DIVAGA, divaghez, vb. I. Intranz. A se abate de la subiect; p. ext. a vorbi aiurea, a bate cîmpii.

DIVAGA vb. I. intr. A se îndepărta de la o temă; (p. ext.) a rătăci, a vorbi aiurea. [< fr. divaguer, cf. lat. divagari].

DIVAGA vb. intr. 1. a se îndepărta de la subiect; (p. ext.) a vorbi aiurea, fără sens. 2. (despre un curs de apă) a ieși din albie. (< fr. divaguer, lat. divagari)

A DIVAGA ~ghez intranz. 1) A face o divagație; a se abate de la tema luată în discuție. 2) A vorbi aiurea; a bate câmpii. /<fr. divaguer, lat. divagari

* divág și -ghéz, a -gá v. intr. (fr. divaguer, d. lat. divagor, -ári, a rătăci, d. vagus, vag). Vorbesc în dodiĭ, bîĭguĭ, spun vrute și nevrute, bat cîmpiĭ: alcooliciĭ divagă des.

divagare s. f., g.-d. art. divagării; pl. divagări

divagare s. f., g.-d. art. divagării; pl. divagări

divagare s. f., g.-d. art. divagării; pl. divagări

divaga (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. divaghez, 3 divaghează; conj. prez. 1 sg. să divaghez, 3 să divagheze

divaga (a ~) vb., ind. prez. 3 divaghează; conj. prez. 3 să divagheze

divaga vb., ind. prez. 1 sg. divaghez, 3 sg. și pl. divaghează; conj. prez. 3 sg. și pl. divagheze

DIVAGARE s. v. digresiune.

DIVAGARE s. digresiune, divagație, (livr.) excurs, (fig.) ocol, paranteză. (A făcut o lungă ~ pînă a ajunge la subiect.)

DIVAGA vb. v. abate.

DIVAGA vb. a se abate, a se depărta, a devia, a se îndepărta, (înv.) a (se) scăpăta. (Am ~ de la subiect.)

DIVAGÁRE (< divaga) s. f. 1. Faptul de a divaga; divagație. 2. Pendulare a cursurilor râurilor în câmpiile de subsidență, ca urmare a pantei reduse, a scufundării lente a terenului și a aluvionării puternice, din care rezultă meandre, belciuge, brațe părăsite, ostroave, renii, zone mlăștinoase etc.