diton sn [At: COSTINESCU / Pl: ~uri / E: nct] (Muz) Interval dintre două tonuri sau dintre un ton și un semiton.

diton (< gr. δίτονος [ditonos], „două tonuri”), (în teoria muzicală greacă antică) denumirea intervalului de terță* mare, format din două tonuri*. În tetracordurile* (genurile) diatonic* și cromatic*, d. era un interval compus (cele simple fiind semitonul* și tonul), format din treapta I cu II, în sens descendent. În tetracordul (genul) enarmonic (1), d. era însă un interval simplu, fiind format de treapta I cu II. Ca mărime, d. făcea parte din grupa celor 4 intervale mici: semitonul (hemitonion), tonul (tonos), terța mică (trihemitonion) și terța mare (ditonom). V. diesis.