DISTINCTÍV, -Ă, distinctivi, -e, adj. Care caracterizează un lucru în mod exclusiv; prin care un lucru se distinge, diferă de altul; care servește pentru recunoaștere; caracteristic. – Din fr. distinctif.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DISTINCTÍV ~ă (~i, ~e) (despre semne, trăsături) Care distinge; caracteristic; tipic; propriu; specific. /<fr. distinctif
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DISTINCTÍV, -Ă adj. Care distinge. ♦ Deosebitor, caracteristic. [< fr. distinctif].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DISTINCTÍV, -Ă adj. care distinge; caracteristic. (< fr. distinctif)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DISTINCTÍV adj. v. caracteristic.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

distinctív adj. m. (sil. -tinc-), pl. distinctívi; f. sg. distinctívă, pl. distinctíve
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

* distinctív, -ă adj. (d. disting; fr. distinctif). Care servește la distincțiune: semn distinctiv.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink