2 intrări

32 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DISPUTĂ, dispute, s. f. 1. Discuție în contradictoriu între două sau mai multe persoane ori grupuri de persoane; controversă; p. ext. ceartă. 2. Luptă pentru întâietate, pentru tranșarea în favoarea sa a unei rivalități; spec. întrecere sportivă; desfășurare a unei întreceri sportive. – Din fr. dispute.

DISPUTĂ, dispute, s. f. 1. Discuție în contradictoriu între două sau mai multe persoane ori grupuri de persoane; controversă; p. ext. ceartă. 2. Luptă pentru întâietate, pentru tranșarea în favoarea sa a unei rivalități; spec. întrecere sportivă; desfășurare a unei întreceri sportive. – Din fr. dispute.

dispu sf [At: LEON ASACHI, B. 33/26 / V: des~, diș~, (îvr) ~po~ / Pl: ~te / E: fr dispute, lat disputio] 1 Discuție în contradictoriu între două sau mai multe persoane ori grupuri de persoane Si: controversă, disputare (1), (îvr) disputație (1), (îrg) dispuție (1). 2 (Pex) Ceartă. 3 Dezbatere controversată asupra unui subiect, a unei teme științifice etc. 4 Luptă pentru întâietate. 5 (Spt) Întrecere pentru obținerea victoriei Si: competiție, concurs. 5 Desfășurare a unei competiții sportive.

DISPUTĂ, dispute, s. f. 1. Discuție în contradictoriu între două sau mai multe persoane asupra unui subiect sau asupra unei teme; dezbatere, controversă; p. ext. ceartă. Acolo, la restaurant, se iscă o dispută între tustrei. C. PETRESCU, O. P. I 93. ◊ Fig. Marele masiv al Bucegilor se înalță, cu fiecare stîncă și cu fiecare perete de piatră, tot mai sus... ca pentru o tragică și solemnă dispută cu... Piatra Craiului. BOGZA, C. O. 206. 2. (Sport) Competiție.

DISPU s.f. 1. Dezbatere, discuție aprinsă, controversă (cu privire la un subiect, la o temă); (p. ext.) diferend, ceartă. 2. (Sport) Competiție, întrecere; luptă pentru obținerea victoriei. [< fr. dispute, it. disputa].

DISPU s. f. 1. dezbatere, discuție aprinsă, controversă (cu privire la un subiect, la o temă); (p. ext.) diferend, ceartă. 2. competiție (sportivă). (< fr. dispute)

DISPUTĂ ~e f. Discuție în contradictoriu asupra unei probleme în prezența unui auditoriu; dezbatere a unei chestiuni controversate. /<fr. dispute

dispută f. 1. desbatere între persoane cari nu sunt de aceeaș părere; 2. discuțiune prea vie, ceartă: gustul dispută n’are PANN.

* díspută și dispútă f., pl. e (it. disputa, fr. dispute). Disputațiune, luptă cu vorba, contestațiune.

DISPUTA, disput, vb. I. 1. Tranz. (Despre persoane, grupări sau colectivități; construit cu dativul pronumelui) A lupta pentru dobândirea unui lucru, pentru întâietate, a fi în concurență, în rivalitate pentru...; a rivaliza. 2. Refl. (Despre întreceri, competiții sportive) A avea loc; a se desfășura. – Din fr. disputer, lat. disputare.

DISPUTA, disput, vb. I. 1. Tranz. (Despre persoane, grupări sau colectivități; construit cu dativul pronumelui) A lupta pentru dobândirea unui lucru, pentru întâietate, a fi în concurență, în rivalitate pentru...; a rivaliza. 2. Refl. (Despre întreceri, competiții sportive) A avea loc; a se desfășura. – Din fr. disputer, lat. disputare.

disputa [At: TOMICI, Î. 25/9 / V: des~, (îvr) diș~ / Pzi: disput / E: fr disputer, lat disputare] 1 vr A discuta cu aprindere în contradictoriu Si: (înv) a se disputului (1). 2 vr (Pex) A se certa. 3 vt (Cu pronumele în dativ; d. persoane, colectivități) A lupta pentru dobândirea unui anumit lucru Si: a concura, a rivaliza. 4 vt (Îe) A ~ terenul A apăra un teren sau un teritoriu și a nu-l da ușor înapoi. 5 vt A contesta un drept, o situație etc. 6 vr (D. competiții sportive) A se desfășura. modificată

DISPUTA, disput, vb. I. 1. Tranz. (Despre persoane, grupări, colectivități; construit cu dativul pronumelui reflexiv) A lupta pentru dobîndirea unui lucru, a fi în concurență pentru..., a rivaliza. Familii... își dispută stăpînirea pămîntului. BOGZA, C. O. 263. O droaie de pețitori... își disputau mîna ei. NEGRUZZI, S. I 106. ◊ Fig. Stele și constelații vestite... își văd disputată domnia de masele mari ale norilor. BOGZA, C. O. 51. ◊ (Rar, fără dativul pronumelui reflexiv) Arta nu trebuie să te dispute și să te împartă. Ea te vrea tot, ca să ți se dea toată. VLAHUȚĂ, O. A. 334. ♦ Refl. pas. (Despre competiții sportive) A avea loc, a se desfășura. Se dispută un meci de fotbal. 2. Tranz. (Franțuzism) A contesta (cuiva) dreptul asupra unui lucru. Oh! Nimeni n-are dreptul nicicum a-ți disputa Pe viitor cea parte din fericirea ta. BOLINTINEANU, O. 120. 3. Refl. (Franțuzism învechit) A discuta (asupra unei chestiuni de principiu, a unei teme științifice etc.); p. ext. a se certa. (Refl. reciproc) Bogăția, desfătarea, virtutea și sănătatea Disputîndu-se-ntre ele... fiecare își găsea sieși dreptate. PANN, P. V. II 22.

DISPUTA vb. I. tr. 1. A fi în luptă, a lupta pentru ceva, a rivaliza. ♦ intr. A susține o dispută. ♦ refl. (Despre competiții sportive) A avea loc, a se desfășura. 2. A contesta (cuiva) un drept, o situație. [P.i. disput. / < fr. disputer, it., lat. disputare].

DISPUTA vb. I. tr. a fi în luptă, a lupta pentru ceva; a rivaliza. II. intr. a susține o dispută; a discuta în contradictoriu. III. refl. (despre competiții sportive) a avea loc, a se desfășura. (< fr. disputer, lat. disputare)

A DISPUTA disput 1. tranz. (persoane, colectivități etc.) A pune în luptă pentru a căpăta în posesiune. ~ un premiu. 2. intranz. 1) A purta o dispută; a discuta; a conversa. 2) A vorbi în contradictoriu; a discuta. /<fr. disputer, lat. disputare

A SE DISPUTA pers. 3 se dispu intranz. (despre evenimente, fapte etc.) A avea loc; a se petrece; a se produce. /<fr. disputer, lat. disputare

disputà v. 1. a discuta cu vioiciune despre ceva: a disputa despre gusturi, colori; 2. a contesta, a lupta pentru obținerea unui lucru: a disputa un premiu.

* dispút, a -á v. tr. (fr. disputer, d. lat. dis-puto, -áre. V. imput, cont). Lupt, contest că să cuprind eŭ: Pompeĭ dispută luĭ Cezar întîietatea. A disputa terenu, a te lupta p. el. V. intr. Discut, mă lupt cu vorba: a discuta despre gusturĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

dispu s. f., g.-d. art. disputei; pl. dispute

dispu s. f., g.-d. art. disputei; pl. dispute

dispu s. f., g.-d. art. disputei; pl. dispute

disputa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. disput, 2 sg. dispuți, 3 dispu; conj. prez. 1 sg. să disput, 3 să dispute

disputa (a ~) vb., ind. prez. 3 dispu

disputa vb., ind. prez. 1 sg. disput, 3 sg. și pl. dispu

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DISPU s. 1. v. controversă. 2. v. neînțelegere. 3. v. meci.

DISPU s. 1. controversă, discuție, (pop.) sfadă. (O vie ~ în jurul...) 2. animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, divergență, gîlceavă, învrăjbire, litigiu, neînțelegere, vrajbă, zîzanie, (înv. și pop.) price, pricină, sfadă, (pop. și fam.) cîrcotă, dihonie, rîcă, (pop.) harță, (înv. și reg.) pricaz, scîrbă, toi, (reg.) bucluc, hîră, poancă, sfădălie, zoală, (Mold. și Transilv.) poară, (Bucov. și Transilv.) șcort, (înv.) dezunire, gîlcevire, împoncișare, județ, neașezare, neunire, pîră, pricinuire, pricire, prigoană, prigonire, zavistie, zurbavă, (grecism înv.) filonichie, (fig.) ciocnire. (~ dintre două persoane.) 3. (SPORT) întîlnire, întrecere, joc, meci, partidă. (~ a durat doar 3 minute.)

DISPUTA vb. a se desfășura, a se juca. (Meciul se ~ pe Stadionul Giulești.)

DISPUTA vb. a se desfășura, a se juca. (Meciul se ~ pe stadionul Giulești.)

Intrare: dispută
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dispu
  • disputa
plural
  • dispute
  • disputele
genitiv-dativ singular
  • dispute
  • disputei
plural
  • dispute
  • disputelor
vocativ singular
plural
despută
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
dișpută
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
dispotă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: disputa
verb (VT3)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • disputa
  • disputare
  • disputat
  • disputatu‑
  • disputând
  • disputându‑
singular plural
  • dispu
  • disputați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • disput
(să)
  • disput
  • disputam
  • disputai
  • disputasem
a II-a (tu)
  • dispuți
(să)
  • dispuți
  • disputai
  • disputași
  • disputaseși
a III-a (el, ea)
  • dispu
(să)
  • dispute
  • disputa
  • dispută
  • disputase
plural I (noi)
  • disputăm
(să)
  • disputăm
  • disputam
  • disputarăm
  • disputaserăm
  • disputasem
a II-a (voi)
  • disputați
(să)
  • disputați
  • disputați
  • disputarăți
  • disputaserăți
  • disputaseți
a III-a (ei, ele)
  • dispu
(să)
  • dispute
  • disputau
  • disputa
  • disputaseră
desputa
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
dișputa
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

dispu, disputesubstantiv feminin

  • 1. Discuție în contradictoriu între două sau mai multe persoane ori grupuri de persoane. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Acolo, la restaurant, se iscă o dispută între tustrei. C. PETRESCU, O. P. I 93. DLRLC
    • format_quote figurat Marele masiv al Bucegilor se înalță, cu fiecare stîncă și cu fiecare perete de piatră, tot mai sus... ca pentru o tragică și solemnă dispută cu... Piatra Craiului. BOGZA, C. O. 206. DLRLC
  • 2. Luptă pentru întâietate, pentru tranșarea în favoarea sa a unei rivalități. DEX '09 DEX '98 DN
etimologie:

disputa, disputverb

  • 1. tranzitiv (Despre persoane, grupări sau colectivități; construit cu dativul pronumelui) A lupta pentru dobândirea unui lucru, pentru întâietate, a fi în concurență, în rivalitate pentru... DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Familii... își dispută stăpînirea pămîntului. BOGZA, C. O. 263. DLRLC
    • format_quote O droaie de pețitori... își disputau mîna ei. NEGRUZZI, S. I 106. DLRLC
    • format_quote figurat Stele și constelații vestite... își văd disputată domnia de masele mari ale norilor. BOGZA, C. O. 51. DLRLC
    • format_quote rar Arta nu trebuie să te dispute și să te împartă. Ea te vrea tot, ca să ți se dea toată. VLAHUȚĂ, O. A. 334. DLRLC
  • 2. reflexiv (Despre întreceri, competiții sportive) A avea loc; a se desfășura. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Se dispută un meci de fotbal. DLRLC
  • 3. tranzitiv franțuzism A contesta (cuiva) dreptul asupra unui lucru. DLRLC DN
    sinonime: contesta
    • format_quote Oh! Nimeni n-are dreptul nicicum a-ți disputa Pe viitor cea parte din fericirea ta. BOLINTINEANU, O. 120. DLRLC
  • 4. reflexiv franțuzism învechit A discuta (asupra unei chestiuni de principiu, a unei teme științifice etc.). DLRLC
    sinonime: discuta
    • diferențiere intranzitiv A susține o dispută. DN
    • 4.1. prin extensiune A se certa. DLRLC
      sinonime: certa
      • format_quote reflexiv reciproc Bogăția, desfătarea, virtutea și sănătatea Disputîndu-se-ntre ele... fiecare își găsea sieși dreptate. PANN, P. V. II 22. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.