disputa [At: TOMICI, Î. 25/9 / V: des~, (îvr) diș~ / Pzi: disput / E: fr disputer, lat disputare] 1 vr A discuta cu aprindere în contradictoriu Si: (înv) a se disputului (1). 2 vr (Pex) A se certa. 3 vt (Cu pronumele în dativ; d. persoane, colectivități) A lupta pentru dobândirea unui anumit lucru Si: a concura, a rivaliza. 4 vt (Îe) A ~ terenul A apăra un teren sau un teritoriu și a nu-l da ușor înapoi. 5 vt A contesta un drept, o situație etc. 6 vr (D. competiții sportive) A se desfășura. modificată

DISPUTA, disput, vb. I. 1. Tranz. (Despre persoane, grupări, colectivități; construit cu dativul pronumelui reflexiv) A lupta pentru dobîndirea unui lucru, a fi în concurență pentru..., a rivaliza. Familii... își dispută stăpînirea pămîntului. BOGZA, C. O. 263. O droaie de pețitori... își disputau mîna ei. NEGRUZZI, S. I 106. ◊ Fig. Stele și constelații vestite... își văd disputată domnia de masele mari ale norilor. BOGZA, C. O. 51. ◊ (Rar, fără dativul pronumelui reflexiv) Arta nu trebuie să te dispute și să te împartă. Ea te vrea tot, ca să ți se dea toată. VLAHUȚĂ, O. A. 334. ♦ Refl. pas. (Despre competiții sportive) A avea loc, a se desfășura. Se dispută un meci de fotbal. 2. Tranz. (Franțuzism) A contesta (cuiva) dreptul asupra unui lucru. Oh! Nimeni n-are dreptul nicicum a-ți disputa Pe viitor cea parte din fericirea ta. BOLINTINEANU, O. 120. 3. Refl. (Franțuzism învechit) A discuta (asupra unei chestiuni de principiu, a unei teme științifice etc.); p. ext. a se certa. (Refl. reciproc) Bogăția, desfătarea, virtutea și sănătatea Disputîndu-se-ntre ele... fiecare își găsea sieși dreptate. PANN, P. V. II 22.

DISPUTA vb. I. tr. 1. A fi în luptă, a lupta pentru ceva, a rivaliza. ♦ intr. A susține o dispută. ♦ refl. (Despre competiții sportive) A avea loc, a se desfășura. 2. A contesta (cuiva) un drept, o situație. [P.i. disput. / < fr. disputer, it., lat. disputare].

DISPUTA vb. I. tr. a fi în luptă, a lupta pentru ceva; a rivaliza. II. intr. a susține o dispută; a discuta în contradictoriu. III. refl. (despre competiții sportive) a avea loc, a se desfășura. (< fr. disputer, lat. disputare)

A SE DISPUTA pers. 3 se dispută intranz. (despre evenimente, fapte etc.) A avea loc; a se petrece; a se produce. /<fr. disputer, lat. disputare

A DISPUTA disput 1. tranz. (persoane, colectivități etc.) A pune în luptă pentru a căpăta în posesiune. ~ un premiu. 2. intranz. 1) A purta o dispută; a discuta; a conversa. 2) A vorbi în contradictoriu; a discuta. /<fr. disputer, lat. disputare

disputà v. 1. a discuta cu vioiciune despre ceva: a disputa despre gusturi, colori; 2. a contesta, a lupta pentru obținerea unui lucru: a disputa un premiu.

desputa vt vz disputa

despută sf vz dispută

dispotă sf vz dispută

dispută sf [At: LEON ASACHI, B. 33/26 / V: des~, diș~, (îvr) ~po~ / Pl: ~te / E: fr dispute, lat disputio] 1 Discuție în contradictoriu între două sau mai multe persoane ori grupuri de persoane Si: controversă, disputare (1), (îvr) disputație (1), (îrg) dispuție (1). 2 (Pex) Ceartă. 3 Dezbatere controversată asupra unui subiect, a unei teme științifice etc. 4 Luptă pentru întâietate. 5 (Spt) Întrecere pentru obținerea victoriei Si: competiție, concurs. 5 Desfășurare a unei competiții sportive.

dișputa v vz disputa

dișpută sf vz dispută

DISPUTĂ, dispute, s. f. 1. Discuție în contradictoriu între două sau mai multe persoane asupra unui subiect sau asupra unei teme; dezbatere, controversă; p. ext. ceartă. Acolo, la restaurant, se iscă o dispută între tustrei. C. PETRESCU, O. P. I 93. ◊ Fig. Marele masiv al Bucegilor se înalță, cu fiecare stîncă și cu fiecare perete de piatră, tot mai sus... ca pentru o tragică și solemnă dispută cu... Piatra Craiului. BOGZA, C. O. 206. 2. (Sport) Competiție.

DISPUTĂ s.f. 1. Dezbatere, discuție aprinsă, controversă (cu privire la un subiect, la o temă); (p. ext.) diferend, ceartă. 2. (Sport) Competiție, întrecere; luptă pentru obținerea victoriei. [< fr. dispute, it. disputa].

DISPUTĂ s. f. 1. dezbatere, discuție aprinsă, controversă (cu privire la un subiect, la o temă); (p. ext.) diferend, ceartă. 2. competiție (sportivă). (< fr. dispute)

DISPUTĂ ~e f. Discuție în contradictoriu asupra unei probleme în prezența unui auditoriu; dezbatere a unei chestiuni controversate. /<fr. dispute

dispută f. 1. desbatere între persoane cari nu sunt de aceeaș părere; 2. discuțiune prea vie, ceartă: gustul dispută n’are PANN.

* dispút, a -á v. tr. (fr. disputer, d. lat. dis-puto, -áre. V. imput, cont). Lupt, contest că să cuprind eŭ: Pompeĭ dispută luĭ Cezar întîietatea. A disputa terenu, a te lupta p. el. V. intr. Discut, mă lupt cu vorba: a discuta despre gusturĭ.

* díspută și dispútă f., pl. e (it. disputa, fr. dispute). Disputațiune, luptă cu vorba, contestațiune.

disputa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. disput, 2 sg. dispuți, 3 dispută; conj. prez. 1 sg. să disput, 3 să dispute

disputa (a ~) vb., ind. prez. 3 dispută

disputa vb., ind. prez. 1 sg. disput, 3 sg. și pl. dispută

dispută s. f., g.-d. art. disputei; pl. dispute

dispută s. f., g.-d. art. disputei; pl. dispute

dispută s. f., g.-d. art. disputei; pl. dispute

DISPUTA vb. a se desfășura, a se juca. (Meciul se ~ pe Stadionul Giulești.)

DISPUTA vb. a se desfășura, a se juca. (Meciul se ~ pe stadionul Giulești.)

DISPUTĂ s. 1. v. controversă. 2. v. neînțelegere. 3. v. meci.

DISPUTĂ s. 1. controversă, discuție, (pop.) sfadă. (O vie ~ în jurul...) 2. animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, divergență, gîlceavă, învrăjbire, litigiu, neînțelegere, vrajbă, zîzanie, (înv. și pop.) price, pricină, sfadă, (pop. și fam.) cîrcotă, dihonie, rîcă, (pop.) harță, (înv. și reg.) pricaz, scîrbă, toi, (reg.) bucluc, hîră, poancă, sfădălie, zoală, (Mold. și Transilv.) poară, (Bucov. și Transilv.) șcort, (înv.) dezunire, gîlcevire, împoncișare, județ, neașezare, neunire, pîră, pricinuire, pricire, prigoană, prigonire, zavistie, zurbavă, (grecism înv.) filonichie, (fig.) ciocnire. (~ dintre două persoane.) 3. (SPORT) întîlnire, întrecere, joc, meci, partidă. (~ a durat doar 3 minute.)