DISPREȚUÍT, -Ă, disprețuiți, -te, adj. Care este tratat cu dispreț; desconsiderat. – V. disprețui.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DISPREȚUÍT adj. desconsiderat. (O persoană ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

disprețuít adj. m., pl. disprețuíți; f. sg. disprețuítă, pl. disprețuíte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DISPREȚUÍ, disprețuiesc, vb. IV. Tranz. A avea sau a manifesta dispreț față de cineva sau de ceva; a trata cu dispreț pe cineva sau ceva, a nu lua în seamă. [Var.: (înv.) desprețuí vb. IV] – Dispreț + suf. -ui.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

A DISPREȚUÍ ~iésc tranz. A trata cu dispreț; a desconsidera. [Sil. -țu-i] /dispreț + suf. ~ui
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DISPREȚUÍ vb. IV. tr. A avea dispreț pentru cineva sau pentru ceva, a desconsidera pe cineva. ♦ A nu prețui pe cineva sau ceva. [Cf. it. disprezzare].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DISPREȚUÍ vb. tr. a avea dispreț pentru cineva sau ceva; a desconsidera. (< dispreț)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DISPREȚUÍ vb. a desconsidera, a nesocoti, (înv.) a defăima, a mepriza, a ocărî. (De ce îl ~?; nu ~ ceea ce ți se oferă.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A disprețui ≠ a aprecia, a prețui, a respecta
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

disprețuí vb. → prețui
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

* disprețuĭésc v. tr. (it. disprezzare, infl. de prețuĭesc). Nu pun preț pe, nu daŭ atențiune: înțeleptu disprețuĭește opiniunea vulguluĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink