2 intrări

48 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DISPERARE, disperări, s. f. Faptul de a dispera; desperație. ◊ Loc. adv. Cu disperare = (în mod) disperat, deznădăjduit; fig. (în legătură cu modul de a munci, de a se strădui etc. pentru ceva) din toate puterile, aprig. ◊ Expr. A duce (sau a împinge pe cineva) la disperare = a face (pe cineva) să-și piardă nădejdea; a exaspera. [Var.: desperare s. f.] – V. dispera.

DISPERARE s. f. v. desperare.

DISPERA, disper, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde orice speranță, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Rar) A face pe cineva să-și piardă răbdarea; a exaspera. [Prez. ind. și: disperez.Var.: despera vb. I] – Din lat. desperare.[1]

  1. Prin contrast, DEX ’98 menționează despera ca formă principală și dispera ca variantă. — cata

despera [At: KOGĂLNICEANU, S. 215 / V: dis~ / Pzi: ~per și (îrg) ~rez / E: lat desperare] 1-2 vi A pierde orice speranță (în rezolvarea sau) îndreptarea unei situații Si: a se descuraja, a deznădăjdui. 3-4 vt A face pe cineva să despere (1-2). 5-6 vtr A (se) exaspera.

desperare sf [At: I. GOLESCU, C., ap. Da ms / V: dis~ / Pl: ~rări / E: despera] 1-2 Pierdere a oricărei speranțe (în rezolvarea sau) îndreptarea unei situații Si: desperat1 (1-2), desperație (1-2). 3-4 Aducere a cuiva în stare de desperare (1-2) Si: desperat1 (3-4), desperație (3-4). 5-6 (Ajungere sau) aducere a cuiva în stare de exasperare Si: desperat1 (5-6), desperație (5-6). 7-8 Stare sufletească apăsătoare, specific umană, caracterizată prin pierderea oricărei speranțe (în rezolvarea sau) îndreptarea unei situații Si: deznădejde, (înv) desperanță (1-2), desperație (7-8). 9 (îlav) Cu ~ În mod deznădăjduit. 10 (Îal) Din toate puterile Si: aprig, tare. 11 (Îlav) În ~ (de cauză) Într-o situație fără ieșire. 12 (Îlav) La ~ În cel mai înalt grad. 13 (Îe) A duce pe cineva la ~ A face pe cineva să-și piardă nădejdea. 14 (Îae) A exaspera.

DESPERA, desper, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde orice speranță, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Rar) A face pe cineva să-și piardă nădejdile, răbdarea; a exaspera. [Prez. ind. și: desperez.Var.: dispera vb. I] – Din lat. desperare.[1]

  1. Ediția mai nouă (DEX ’09) menționează dispera ca formă principală și despera ca variantă. — cata

DESPERARE, desperări, s. f. Faptul de a despera; desperație. ◊ Loc. adv. Cu desperare = (în mod) desperat, deznădăjduit; fig. (în legătură cu modul de a munci, de a se strădui etc. pentru ceva) din toate puterile, aprig. ◊ Expr. A duce (sau a împinge pe cineva) la desperare = a face (pe cineva) să-și piardă nădejdea; a exaspera. [Var.: disperare s. f.] – V. despera.

DISPERA vb. I v. despera.

DESPERA, desper și (mai rar) desperez, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde orice speranță, a deznădăjdui. (Atestat în forma de prez. ind. pers. 3 pl. desper). Așa virtuoșii murind nu desper, Speranța-a lor frunte-nsenină. EMINESCU, O. I 12. ◊ Refl. (Învechit) Dacă la vîrsta ta te desperezi, apoi noi acei cari sîntem mai bătrîni... ce trebuie să facem? KOGĂLNICEANU, S. 215. 2. Tranz. (Rar) A aduce (pe cineva) la desperare; a exaspera. Se arătară îndată pintre stuh vro patru dorobanți... care ne spuseră că ne găsim chiar în dreptul Călărașilor, și în lungă depărtare de orice sat. Această aflare ne desperă, căci toate proviziile noastre se înecaseră! ALECSANDRI. O. P. 210. – Variantă: dispera vb. I.

DESPERARE, desperări, s. f. (Și în forma disperare) Faptul de a despera; deznădejde. Își smulsese părul din cap de desperare. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 205. Bătrînul își lăsă capul în jos, cu un aer de supremă desperare. VLAHUȚĂ, CL. 87. În Țara Romînească, starea țăranilor merse din zi în zi mai rău, pînă la 1821, cînd desperarea lor izbucni. BĂLCESCU, O. I 143. ◊ Loc. adv. Cu desperare = (în mod) desperat, deznădăjduit. Aș voi să întreb unde mergem, vorbi într-o vreme cu disperare domnul Paul de Marenne. SADOVEANU, Z. C. 191. Mărinda, pierdută pintre popor, se uita cu mirare și cu luare-aminte la soldați și deodată, țipînd cu desperare, pică la pămînt leșinată. ALECSANDRI, O. P. 227. La desperare = într-o împrejurare grea, în care sînt puține posibilități de scăpare. La desperare te agăți de orice.Expr. A duce (sau a aduce, a împinge pe cineva) la desperare = a face (pe cineva) să-și piardă nădejdea; a exaspera (pe cineva). – Variantă: disperare s. f.

DESPERA vb. I. intr. A-și pierde speranța, a deznădăjdui. [P.i. desper și (rar) -rez, var. dispera vb. I. / < lat. desperare, cf. it. disperare, fr. désespérer].

DESPERARE s.f. Acțiunea de a despera și (mai ales) rezultatul ei; deznădejde. ◊ Cu desperare = în mod deznădăjduit; (fig.) din toate puterile. [Var. disperare s.f. / < despera].

DESPERA/DISPERA vb. intr. a-și pierde speranța, a deznădăjdui. (< lat. desperare, după fr. désespérer)

DESPERARE/DISPERARE s. f. faptul de a despera; deznădejde; desperație. ♦ cu ~ = în mod deznădăjduit; (fig.) din toate puterile; a împinge (pe cineva) la ~ = a face (pe cineva) să-și piardă nădejdea. (< despera)

A DESPERA desper 1. intranz. A-și pierde speranța; a ajunge în stare de deznădejde; a deznădăjdui. 2. tranz. A face să-și piardă speranța; a aduce în stare de deznădejde; a deznădăjdui. [Var. a dispera] /<lat. disperare

DESPERARE ~ări f. Stare de apăsare sufletească cauzată de pierderea speranței; deznădejde. [G.-D. desperării; Var. disperare] /v. a despera

desperà 1. a pierde toată speranța: a despera de succes; 2. a aduce la desperare: a despera pe amicii săi; 3. a se lăsa în voia desperării.

desperare f. 1. pierderea speranței; 2. întristare violentă, descurajare; 3. ceeace cauzează desperarea.

*despér și -ez, a -á v. intr. (lat. despéro, -áre). Perd speranța, desnădăjduĭesc: nu desper de reușita luĭ (că va reuși). V. tr. Aduc la desperare: m’ai desperat cu atîtea cheltuĭelĭ! V. refl. Ajung la desperare: m’am desperat cu boala asta! – Și disper (după it.).

*desperáre f. Perderea speranțeĭ, desnădejde: am ajuns la desperare cu boala asta. Ceĭa ce produce desperare: acest băĭat e desperarea familiiĭ. – Și disp- (după it.).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

disperare (desp. dis-pe-/di-spe-) s. f., g.-d. art. disperării; pl. disperări

!disperare (dis-pe-/di-spe-) s. f., g.-d. art. disperării; pl. disperări

dispera (a ~) (desp. dis-pe-/di-spe-) vb., ind. prez. 1 sg. disper, 3 dispe; conj. prez. 1 sg. să disper, 3 să dispere (nefolosit la imper. afirm.)

!dispera (a ~) (dis-pe-/di-spe-) vb., ind. prez. 3 dispe

despera/dispera vb. (sil. mf. -spe-), ind. prez. 1 sg. desper/disper, 3 sg. și pl. desperă/dispe

desperare/disperare s. f. (sil. mf. -spe-), g.-d. art. desperării/disperării; pl. desperări/disperări

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DESPERA vb. 1. v. deznădăjdui. 2. v. exaspera.

DESPERARE s. 1. v. deznădejde. 2. v. exasperare.

DESPERA vb. 1. a deznădăjdui, (înv.) a apelpisi. (A ~ să mai aștepte.) 2. a exaspera, (înv.) a apelpisi. (Copilul ăsta mă ~.)

DESPERARE s. 1. deznădejde, (rar) deznădăjduire, (înv.) apelpisie, desperație. (O mișcătoare ~ se citea în ochii lui.) 2. exasperare. (L-a adus la ~.)

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

QUI NIL POTEST SPERARE DESPERET NIHIL (lat.) cine nu are a spera nu are de ce despera – Seneca, „Medeea”, I, 163.

Nil desperandum (lat. „Să nu desperi!”) sau, cu alte cuvinte, să nu pierzi niciodată speranța, să nu te lași niciodată pradă deznădejdii. Acest sfat al lui Horațiu se găsește în Ode (I, 7, versul 27). LIT.

Intrare: disperare
disperare substantiv feminin
  • silabație: dis-pe-, di-spe- info
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • disperare
  • disperarea
plural
  • disperări
  • disperările
genitiv-dativ singular
  • disperări
  • disperării
plural
  • disperări
  • disperărilor
vocativ singular
plural
desperare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • desperare
  • desperarea
plural
  • desperări
  • desperările
genitiv-dativ singular
  • desperări
  • desperării
plural
  • desperări
  • desperărilor
vocativ singular
plural
Intrare: dispera
dispera1 (1 -r) verb grupa I conjugarea I
  • silabație: dis-pe-ra, di-spe-ra info
verb (VT1)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dispera
  • disperare
  • disperat
  • disperatu‑
  • disperând
  • disperându‑
singular plural
  • dispe
  • disperați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • disper
(să)
  • disper
  • disperam
  • disperai
  • disperasem
a II-a (tu)
  • disperi
(să)
  • disperi
  • disperai
  • disperași
  • disperaseși
a III-a (el, ea)
  • dispe
(să)
  • dispere
  • dispera
  • disperă
  • disperase
plural I (noi)
  • disperăm
(să)
  • disperăm
  • disperam
  • disperarăm
  • disperaserăm
  • disperasem
a II-a (voi)
  • disperați
(să)
  • disperați
  • disperați
  • disperarăți
  • disperaserăți
  • disperaseți
a III-a (ei, ele)
  • dispe
(să)
  • dispere
  • disperau
  • dispera
  • disperaseră
dispera2 (1 -rez) verb grupa I conjugarea a II-a
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dispera
  • disperare
  • disperat
  • disperatu‑
  • disperând
  • disperându‑
singular plural
  • disperea
  • disperați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • disperez
(să)
  • disperez
  • disperam
  • disperai
  • disperasem
a II-a (tu)
  • disperezi
(să)
  • disperezi
  • disperai
  • disperași
  • disperaseși
a III-a (el, ea)
  • disperea
(să)
  • dispereze
  • dispera
  • disperă
  • disperase
plural I (noi)
  • disperăm
(să)
  • disperăm
  • disperam
  • disperarăm
  • disperaserăm
  • disperasem
a II-a (voi)
  • disperați
(să)
  • disperați
  • disperați
  • disperarăți
  • disperaserăți
  • disperaseți
a III-a (ei, ele)
  • disperea
(să)
  • dispereze
  • disperau
  • dispera
  • disperaseră
despera1 (1 -r) verb grupa I conjugarea I
verb (VT1)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • despera
  • desperare
  • desperat
  • desperatu‑
  • desperând
  • desperându‑
singular plural
  • despe
  • desperați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • desper
(să)
  • desper
  • desperam
  • desperai
  • desperasem
a II-a (tu)
  • desperi
(să)
  • desperi
  • desperai
  • desperași
  • desperaseși
a III-a (el, ea)
  • despe
(să)
  • despere
  • despera
  • desperă
  • desperase
plural I (noi)
  • desperăm
(să)
  • desperăm
  • desperam
  • desperarăm
  • desperaserăm
  • desperasem
a II-a (voi)
  • desperați
(să)
  • desperați
  • desperați
  • desperarăți
  • desperaserăți
  • desperaseți
a III-a (ei, ele)
  • despe
(să)
  • despere
  • desperau
  • despera
  • desperaseră
despera2 (1 -rez) verb grupa I conjugarea a II-a
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • despera
  • desperare
  • desperat
  • desperatu‑
  • desperând
  • desperându‑
singular plural
  • desperea
  • desperați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • desperez
(să)
  • desperez
  • desperam
  • desperai
  • desperasem
a II-a (tu)
  • desperezi
(să)
  • desperezi
  • desperai
  • desperași
  • desperaseși
a III-a (el, ea)
  • desperea
(să)
  • despereze
  • despera
  • desperă
  • desperase
plural I (noi)
  • desperăm
(să)
  • desperăm
  • desperam
  • desperarăm
  • desperaserăm
  • desperasem
a II-a (voi)
  • desperați
(să)
  • desperați
  • desperați
  • desperarăți
  • desperaserăți
  • desperaseți
a III-a (ei, ele)
  • desperea
(să)
  • despereze
  • desperau
  • despera
  • desperaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

disperare, disperărisubstantiv feminin

  • 1. Faptul de a dispera. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Își smulsese părul din cap de desperare. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 205. DLRLC
    • format_quote Bătrînul își lăsă capul în jos, cu un aer de supremă desperare. VLAHUȚĂ, CL. 87. DLRLC
    • format_quote În Țara Romînească, starea țăranilor merse din zi în zi mai rău, pînă la 1821, cînd desperarea lor izbucni. BĂLCESCU, O. I 143. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială Cu disperare = (în mod) disperat, deznădăjduit. DEX '09 DLRLC DN
      • format_quote Aș voi să întreb unde mergem, vorbi într-o vreme cu disperare domnul Paul de Marenne. SADOVEANU, Z. C. 191. DLRLC
      • format_quote Mărinda, pierdută pintre popor, se uita cu mirare și cu luare-aminte la soldați și deodată, țipînd cu desperare, pică la pămînt leșinată. ALECSANDRI, O. P. 227. DLRLC
      • chat_bubble figurat (În legătură cu modul de a munci, de a se strădui etc. pentru ceva) Din toate puterile. DEX '09 DN
        sinonime: aprig
    • chat_bubble locuțiune adverbială La disperare = într-o împrejurare grea, în care sunt puține posibilități de scăpare. DLRLC
      • format_quote La disperare te agăți de orice. DLRLC
      • chat_bubble A duce (sau a împinge pe cineva) la disperare = a face (pe cineva) să-și piardă nădejdea. DEX '09 MDN '00
        sinonime: exaspera
etimologie:
  • vezi dispera DEX '09 DN

dispera, disperverb

  • 1. intranzitiv A-și pierde orice speranță. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: deznădăjdui antonime: spera
    • format_quote Așa virtuoșii murind nu desper, Speranța-a lor frunte-nsenină. EMINESCU, O. I 12. DLRLC
    • format_quote reflexiv învechit Dacă la vîrsta ta te desperezi, apoi noi acei cari sîntem mai bătrîni... ce trebuie să facem? KOGĂLNICEANU, S. 215. DLRLC
  • 2. tranzitiv rar A face pe cineva să-și piardă răbdarea. DEX '09 DLRLC
    sinonime: exaspera
    • format_quote Se arătară îndată pintre stuh vro patru dorobanți... care ne spuseră că ne găsim chiar în dreptul Călărașilor, și în lungă depărtare de orice sat. Această aflare ne desperă, căci toate proviziile noastre se înecaseră! ALECSANDRI. O. P. 210. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.