DISOLÚȚIE, disoluții, s. f. (Franțuzism) Descompunere, dezagregare; decădere, degradare. – Din fr. dissolution.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DISOLÚȚIE ~i f. livr. Proces de descompunere, de dezagregare. /<fr. dissolution, lat. dissolutio
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DISOLÚȚIE s.f. (Rar) Descompunere, destrămare; corupție, dezmăț. [Gen. -iei, var. disoluțiune, dizoluție s.f. / < fr. dissolution, cf. lat. dissolutio].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DISOLÚȚIE s. f. 1. descompunere, dezagregare, destrămare; corupție. 2. (fig.) corupție. 3. absorbție a unui mineral solid de către apa de curgere sau de infiltrare. (< fr. dissolution, lat. dissolutio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

disolúție s. f. (sil. -ți-e), art. disolúția (sil. -ți-a), g.-d. disolúții, art. disolúției
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

* disoluțiúne f. (lat. dis-solútio, -ónis. V. soluțiune). Chim. Descompunerea corpurilor supt influența unuĭ agent care le străbate. Fig. Ruptură, divorț: disoluțiunea uneĭ căsătoriĭ. Retragerea puteriĭ din mîna cuĭva: disoluțiunea unuĭ parlament. Desfrîŭ: disoluțiunea obiceĭurilor. – Și -úție.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink