disodil, ~ă [At: ONCESCU, G. 174 / Pl: ~i, ~e / E: fr dysodile] 1 sn (Mpl) Rocă sedimentară caustobiolitică, de obicei șistoasă, formată prin consolidarea și slaba încarbonizare a nămolurilor sapropelice. 2 a Care se referă la disodil (1). 3 a Alcătuit din disodil (3).

DISODIL s. n. rocă sedimentară caustobiolită, șistoasă, din încarbonizarea nămolurilor sapropelice. (< germ. Dysodil)

disodil (rocă) s. n., pl. disodile

disodil¹ adj. m., pl. disodili; f. disodilă, pl. disodile

disodil² s. n., pl. disodile

disodil adj. m., pl. disodili; f. sg. disodilă, pl. disodile

disodil s. n., pl. disodile

disodil, (engl.= dysodile) rocă sedimentară pelitică, de compoziție marnoasă sau argiloasă, bogată în substanțe bituminoase; pe supr. de stratificație se întâlnesc frecvent urme de schelete de pești, eflorescențe de sulf și rozete de gips. D. se consideră ca rocă „mamă” de petrol. În România, apare în asociațiile de fliș de vârstă oligocenă din C. Orient. Sin. șist disodilic.

DISODÍLE (< germ.) s. n. pl. Roci sedimentare marnoase și argiloase bituminoase, de culoare cenușiu-negricioasă, formate prin consolidarea și slaba incarbonizare a nămolului sapropelic; șisturi disodilice. Fiind șistoase, se desfac în foi subțiri, elastice, pe suprafața cărora se găsesc frecvent impresiuni de pești și inflorescențe de sulf sau de gips. Prin distilarea lor se obțin gudroane, cocs, cenușă, gaze, apă.