DISLOCÁ, dislóc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul unde se afla, a (se) deplasa, a (se) desprinde (din întregul din care face parte). ♦ Refl. (Despre straturi geologice) A-și modifica poziția inițială (orizontală). ♦ Tranz. și refl. (Med.) A (se) deplasa (un os sau un membru) din articulații. ♦ Tranz. A deplasa trupele dintr-un loc în altul, a le schimba dintr-o garnizoană în alta. ♦ Tranz. A separa doi termeni ai unui grup sintactic prin introducerea între ei a unui cuvânt sau a mai multor cuvinte. – Din fr. disloquer, lat. dislocare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

A DISLOCÁ dislóc tranz. 1) A face să se disloce. 2) (trupe) A muta din locul de staționare. 3) lingv. (termeni ai unei construcții sintactice) A separa prin intercalarea altor elemente. 4) (nave) A repartiza în porturi sau în baze maritime speciale. /<fr. disloquer, lat. dislocare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE DISLOCÁ mă dislóc intranz. 1) A se mișca din loc. 2) (despre oase sau membre) A ieși din articulație; a se dezarticula; a se luxa; a se scrânti. 3) (despre straturi geologice) A-și schimba poziția inițială (sub acțiunea mișcărilor tectonice); a se deplasa; a aluneca. /<fr. disloquer, lat. dislocare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DISLOCÁ vb. I. tr., refl. A (se) urni, a (se) mișca din loc, a (se) strămuta. ♦ A scoate sau a face să iasă din încheieturi, a (se) dezarticula, a (se) luxa. ♦ (Mil.) A (se) mișca, a (se) porni dintr-un anumit loc. ♦ refl. (Despre terenuri) A se deplasa. [P.i. dislóc, 3,6 -că. / cf. it. dislocare, fr. disloquer].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DISLOCÁ vb. I. tr., refl. a (se) urni, a (se) mișca din loc, a (se) strămuta, a (se) desprinde din întreg. ◊ (despre oase) a scoate, a face să iasă din încheieturi, a (se) dezarticula, a (se) luxa. ◊ (despre trupe) a (se) mișca, a (se) porni dintr-un anumit loc. ◊ a separa doi termeni dintr-un grup sintactic prin introducerea de cuvinte între determinat și determinant. II. refl. (despre straturi geologice) a se deplasa sub acțiunea mișcărilor tectonice. (< fr. disloquer, lat. dislocare)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DISLOCÁ vb. 1. a (se) desprinde. (S-a ~ o bucată de stâncă.) 2. v. luxa. 3. (FIZ.) a dezlocui. (~ un lichid.) 4. v. strămuta.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dislocá vb., ind. prez. 1 sg. dislóc, 3 sg. și pl. dislócă; conj. prez. 3 sg. și pl. disloáce
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

* dislóc, a -á v. tr. (dis- și loc, după fr. disloquer și it. dislocare. El dislocă și -oacă, să -oace. V. culc). Deplasez, mișc din loc: a disloca un os (a luxa). V. refl. Mă deplasez, mă mișc din loc. – Și dislochéz, -cat. V. deslocuĭesc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink