DISIMULAT, -Ă, disimulați, -te, adj. Care ascunde (sub un aspect înșelător) adevărata înfățișare a lucrurilor, a situațiilor etc. ♦ (Despre oameni și firea lor) Închis, ascuns; fals, ipocrit. – V. disimula.

disimulat, ~ă a [At: NEGULICI / Pl: ~ați, ~e / E: disimula] 1 Care este ascuns privirilor Si: camuflat, mascat¹. 2 Care ascunde realitatea sub o aparență înșelătoare Si: mascat¹. 3 (D. oameni) Ipocrit.

DISIMULAT, -Ă, disimulați, -te, adj. Care ascunde (sub un aspect înșelător) adevărata înfățișare a lucrurilor, a situației etc. ♦ (Despre oameni și firea lor) Închis, ascuns; fals, ipocrit. – V. disimula.

DISIMULAT, -Ă, disimulați, -te, adj. Ascuns privirilor, făcut să fie mai puțin vizibil. ♦ Fig. (Despre persoane și firea lor) Închis, ascuns. ♦ Făcut în ascuns; tăinuit; deghizat, mascat. V. camuflat.

DISIMULAT, -Ă adj., s. m. f. (om) ascuns, prefăcut, nesincer. (< disimula)

DISIMULAT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A DISIMULA. 2) (despre persoane) Care are o fire ascunsă; puțin comunicativ. /v. a disimula

* disimulát, -ă adj. Obișnuit să-șĭ ascundă sentimentele, mocnit: caracter disimulat. V. expansiv.

DISIMULA, disimulez, vb. I. Tranz. A ascunde adevărata față a unui lucru, a unei situații etc. (dându-i o aparență înșelătoare); a camufla, a masca. ♦ Fig. A deghiza. – Din fr. dissimuler, lat. dissimulare.

disimula [At: PONTBRIANT, D. / Pzi: ~lez, (înv) disimul / E: fr dissimuler, lat dissimulare] 1 vt (C.i. părți ale corpului omenesc) A ascunde privirilor Si: a acoperi, a masca. 2-3 vt A ascunde adevărata față a unui lucru, a unei situații (dându-i aparențe înșelătoare) Si: a masca. 4 vr (Îvr; d. electricitate) A se anula.

DISIMULA, disimulez, vb. I. Tranz. A ascunde adevărata față a unui lucru, a unei situații etc. (dându-i o aparență înșelătoare); a camufla, a masca. – Din fr. dissimuler, lat. dissimulare.

DISIMULA, disimulez, vb. I. Tranz. A ascunde adevărata înfățișare a unui lucru (dîndu-i o aparență înșelătoare), a face ca ceva să nu fie cunoscut, a masca. V. deghiza, camufla. Albumul? Bal-mascat cu lume multă, În care toți pe sus își poartă nasul, Disimulîndu-și mutra, gîndul, glasul. EMINESCU, O. IV 333.

DISIMULA vb. I. tr. A ascunde, a masca adevărata față a lucrurilor; a se preface. [< fr. dissimuler, it., lat. dissimulare].

DISIMULA vb. tr. a-și ascunde adevăratele gânduri, sentimente etc., dându-le aparențe înșelătoare; a masca, a camufla. ◊ (fig.) a deghiza. (< fr. dissimuler, lat. dissimulare)

A DISIMULA ~ez tranz. A prezenta într-o formă aparentă, ascunzând adevărul; a camufla; a masca. /<fr. dissimuler, lat. dissimulare

disimulà v. 1. a ascunde sentimentele, proiectele sale: a-și disimula mânia; 2. a părea că nu observă sau nu resimte: a disimula o ofensă; 3. a face mai puțin vizibil: această haină disimulează talia.

* disimuléz v. tr. (lat. dissímulo, -áre. V. simulez). Îmi ascund gîndu. Mă prefac că nu văd, că nu simt, că nu pricep.

disimula (a ~) (a ascunde) vb., ind. prez. 1 sg. disimulez, 3 disimulează; conj. prez. 1 sg. să disimulez, 3 să disimuleze

disimula (a ~) (a ascunde) vb., ind. prez. 3 disimulează

disimula vb., ind. prez. 1 sg. disimulez, 3 sg. și pl. disimulează

DISIMULAT adj. (fig.) camuflat, deghizat, mascat. (Adevăr ~.)

DISIMULAT adj. (fig.) camuflat, deghizat, mascat. (Adevăr ~.)

DISIMULA vb. v. ascunde.

DISIMULA vb. a (se) ascunde, (fig.) a (se) camufla, a (se) deghiza, a (se) masca. (A ~ adevărul.)