deșărtare sf vz deșertare

deșertare sf [At: (a. 1644) GCR I, 112/20 / V: (reg) deșăr~, deșir~, disărțare, diș~ / Pl: ~tări / E: deșerta¹] 1 Scoatere totală sau parțială a conținutului dintr-un recipient, sac etc. (de obicei prin răsturnare) Si: (pop) deșertat¹ (1), golire. 2 (Tip) Scoatere a rândurilor culese din culegar, transportându-le pe galion. 3 Răsturnare a unui lichid sau a unor materii granulare, pulverulente dintr-un recipient, dintr-un sac etc. Si: (pop) deșertat¹ (2). 4 Trecere a unui lichid sau a unor materii granulare dintr-un recipient în altul Si: (pop) deșertat¹ (3). 5 Înghițire (până la ultima picătură) a conținutului lichid al unui vas Si: (pop) deșertat¹ (4). 6 (Îvr) Descărcare a unei arme de foc Si: (pop) deșertat¹ (5). 7 (Înv) Evacuare a unei așezări omenești. 8-9 (Înv) Deșertăciune (2, 4).

deșirtare sf vz deșertare

diserta vi [At: FM (1847), 3¹/16 / V: (rar) des~^[1], dize~ / Pzi: ~tez / E: fr disserter, lat dissertare] 1 A vorbi despre un subiect dat. 2 A ține o disertație (3).

dișărtare sf vz deșertare

dișertare sf vz deșertare

dizerta v vz diserta

* DISERTA (-tez) vb. intr. A cerceta cu de-amănuntul o chestiune, vorbind sau scriind asupra ei [fr.].

DEȘERTARE, deșertări, s. f. Acțiunea de a (se) deșerta; golire, (învechit) evacuare a populației. (Cu pronunțare regională) A făcut atîta deșărtare a provinciilor sale. BĂLCESCU, O. I 24.

DISERTA, disertez, vb. I. Intranz. (Rar) A vorbi despre un subiect dat (în învățămînt), a ține o disertație.

DISERTA vb. I. tr. (Rar) A ține o disertație. [Var. dizerta vb. I. / < fr. disserter, cf. lat. dissertare].

DIZERTA vb. I. v. diserta.

DISERTA vb. tr. a ține o disertație. (< fr. disserter, lat. dissertare)

deșertare f. acțiunea de a deșerta: golire, evacuare.

disertà v. a face o disertațiune.

* disertéz v. tr. (lat. dis-sertare, d. dissérere, -sertum, a vorbi, a trata. V. aserțiune). Țin o disertațiune, tratez o chestiune științifică vorbind.

deșertare s. f., g.-d. art. deșertării; pl. deșertări

!diserta (a ~)/dizerta (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. disertez/dizertez, 3 disertează/dizertează; conj. prez. 1 sg. să disertez/să dizertez, 3 să diserteze/să dizerteze

dizerta (a ~) v. diserta (a ~)

deșertare (pop.) s. f., g.-d. art. deșertării; pl. deșertări

diserta (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 disertează

deșertare s. f., g.-d. art. deșertării; pl. deșertări

diserta vb., ind. prez. 1 sg. disertez, 3 sg. și pl. disertează

deșertare, deșertări s. f. Acțiunea de a (se) deșerta; golire, părăsire. ♦ (Sens biblic) Dogmă fundamentală a credinței creștine, prin care se explică întruparea Fiului lui Dumnezeu (Filip. 2, 6-7); chenoză. – Din deșerta.

DEȘERTARE s. v. descărcare.

DEȘERTARE s. descărcare, descărcat, deșertat, golire, golit. (~ unei roabe.)