discreditat, ~ă a [At: NEGULICI / V: (înv) des~ / Pl: ~ați, ~e / E: discredita] (D. oameni) Care și-a pierdut creditul, considerația, buna reputație Si: compromis.

DISCREDITAT, -Ă, discreditați, -te, adj. Care și-a pierdut creditul, încrederea, reputația. Marfă discreditată. Teorie discreditată.

descredita v vz discredita

discredita vtr [At: ASACHI, E. D. 23/12 / V: (înv) des~, dec~^[1] / Pzi: ~tez / E: fr discréditer] (D. oameni) 1-2 A face să-și piardă sau a-și pierde creditul, încrederea altora, buna reputație etc. Si: a (se) compromite.

DISCREDITA, discreditez, vb. I. Tranz. (Cu privire la o persoană, o organizație, o concepție etc.) A face să-și piardă creditul, încrederea altora, considerația, a strica reputația. V. compromite, defăima. Prin pamflete... ai căutat să discreditezi pe membrii comitetului mîntuirii publice. CAMIL PETRESCU, T. II 603. Au inventat fabule nedemne ca să-l discrediteze. CARAGIALE, O. III 211. ◊ Refl. S-a discreditat printr-o acțiune nejustă.

DISCREDITA vb. I. tr., refl. A face ca cineva să-și piardă sau a-și pierde încrederea, creditul altora, a(-și) strica reputația. [< fr. discréditer, cf. it. discreditare].

DISCREDITA vb. tr., refl. a(-și) pierde reputația, a (se) compromite. (< fr. discréditer)

A SE DISCREDITA mă ~ez intranz. A-și pierde creditul, reputația; a se compromite. /<fr. discréditer

A DISCREDITA ~ez tranz. (persoane, teorii, organizații etc.) A face să se discrediteze; a compromite. /<fr. discréditer

discredità v. 1. a face să cază în discredit; 2. a pierde creditul.

* discreditéz v. tr. (fr. discréditer. V. a-creditez). Fac să cadă în discret, compromit, îm perd creditu: omu politic se poate discredita ca și negustoru.

discreditat adj. m., pl. discreditați; f. sg. discreditată, pl. discreditate

discredita (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. discreditez, 3 discreditează; conj. prez. 1 sg. să discreditez, 3 să discrediteze

discredita (a ~) vb., ind. prez. 3 discreditează

discredita vb., ind. prez. 1 sg. discreditez, 3 sg. și pl. discreditează; conj. prez. 3 sg. și pl. discrediteze

discredita

DISCREDITAT adj., s. 1. adj., s. v. calomniat. 2. adj. v. dezonorat.

DISCREDITAT adj., s. 1. adj., s. bîrfit, calomniat, defăimat, denigrat, ponegrit, (pop.) năpăstuit, (fam. fig.) încondeiat. (Om ~) 2. adj. compromis, dezonorat, necinstit, terfelit, (fig.) pătat, pîngărit, profanat. (O reputație ~.)

DISCREDITA vb. 1. v. calomnia. 2. v. compromite.

DISCREDITA vb. 1. a (se) bîrfi, a (se) blama, a (se) calomnia, a (se) cleveti, a (se) defăima, a (se) denigra, a (se) ponegri, (livr.) a (se) detracta, a (se) vitupera, (înv. și pop.) a (se) ocărî, (pop.) a (se) huli, a (se) năpăstui, a (se) povesti, (prin Olt.) a (se) publica, (înv.) a (se) balamuți, a (se) măscări, a (se) mozaviri, a (se) pohlibui, a (se) ponosi, a (se) ponoslui, a (se) prilesti, a (se) vrevi, (fam. fig.) a (se) încondeia, (pop. fig.) a (se) înnegri. (Îl ~ pe nedrept.) 2. a (se) compromite, (rar) a (se) pierde. (Nu putea ~ cauza revoluției.)