DISCREȚIÚNE s. f. v. discreție.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DISCREȚIÚNE s.f. v. discreție.
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

* discrețiúne f. (lat. discrétio, -ónis). Rezervă în vorbă și’n purtare. Bun plac, dispozițiune: toate bunătățile eraŭ la discrețiunea luĭ. A fi la discrețiunea cuĭva, a depinde de el. – Și -éție. V. cherem.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink