DISCRÉȚIE s. f. 1. Calitatea de a păstra o taină încredințată. ◊ Expr. A păstra discreția = a nu răspândi o știre, a nu divulga un secret încredințat. ♦ Rezervă în atitudine, reținere în vorbe și în fapte. 2. Fig. Calitatea de a nu atrage atenția, de a nu șoca (prin aspect). 3. (Fam.; în loc. adv. și expr.) La discreție = cât poftești, cât vrei, fără nici o restricție, din belșug. A fi (sau a ajunge, a rămâne, a pune, a lăsa) la discreția cuiva = a fi (sau a ajunge etc.) la bunul plac, la dispoziția cuiva, supus puterii abuzive, capriciilor cuiva. [Var.: (înv.) discrețiúne s. f.] – Din fr. discrétion, lat. discretio, -onis.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DISCRÉȚIE f. 1) Caracter discret. 2) Comportare reținută și plină de tact; delicatețe. ◊ La ~ cât dorește. A pune (sau a lăsa) la ~a cuiva a pune (a lăsa) la dispoziția cuiva. [Art. discreția; G.-D. discreției; Sil. -ți-e] /<fr. discrétion, lat. discretio, ~onis
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DISCRÉȚIE s.f. 1. Însușirea de a fi discret. ◊ A păstra discreție = a nu divulga o taină încredințată. ♦ Rezervă, cumpătare, reținere (în purtări, în vorbe). 2. La discreție = din belșug; a fi la discreția (cuiva) = a fi la cheremul, la dispoziția (cuiva). [Gen. -iei, var. discrețiune s.f. / cf. fr. discrétion, it. discrezione, lat. discretio – discernământ, alegere].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DISCRÉȚIE s. f. 1. însușirea de a fi discret. ♦ a păstra ~ = a nu divulga o taină încredințată. 2. (fam.) la ~ = din belșug; la ă (cuiva) = la cheremul, la dispoziția (cuiva). (< fr. discrétion, lat. discretio)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DISCRÉȚIE s. secret, tăcere. (A păstrat o ~ absolută asupra celor discutate.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Discreție ≠ indiscreție
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
discréție s. f. (sil. -ți-e), art. discréția (sil. -ți-a), g.-d. art. discréției; pl. discréții
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
* discrețiúne f. (lat. discrétio, -ónis). Rezervă în vorbă și’n purtare. Bun plac, dispozițiune: toate bunătățile eraŭ la discrețiunea luĭ. A fi la discrețiunea cuĭva, a depinde de el. – Și -éție. V. cherem.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a fi la cheremul / discreția cuiva expr. (pop.) a fi supus puterii abuzive sau capriciilor cuiva.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
la discreție expr. cât poftești, cât vrei, din belșug.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink