DISCONTÍNUU, -UĂ, discontinui, -ue, adj. Care este lipsit de continuitate; intermitent. [Pr.: -nu-u] – Din fr. discontinu, lat. disconnuus.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DISCONTÍNUU ~ă(~i, ~e) Care nu este continuu; cu întreruperi; lipsit de continuitate; intermitent. [Sil. -nu-u] /<fr. discontinu, lat. discontinuus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DISCONTÍNUU, -UĂ adj. Lipsit de continuitate; necontinuu, cu întreruperi. [Pron. -nu-u. / cf. fr. discontinu, lat.sc. discontinuus].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DISCONTÍNUU, -UĂ adj. 1. lipsit de continuitate; intermitent. 2. direct (2). (< fr. discontinu, lat. discontinuus)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DISCONTÍNUU adj. 1. v. intermitent. 2. v. cuantificat.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Discontinuu ≠ continuu, încontinuu
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

discontínuu adj. → continuu
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

* discontínuŭ, -ă adj. (fr. discontinu, mlat. discontinuus). Întrerupt, intermitent.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink