discofil, ~ă a [At: M 1960, nr. 4, 47 / Pl: ~i, ~e / E: fr discophile] 1 Amator de muzică înregistrată pe discuri (13). 2 Colecționar de discuri (13)

DISCOFIL, -Ă s.m. și f. Amator de discuri muzicale. [< fr. discophile].

DISCOFIL, -Ă s. m. f. amator de muzică înregistrară pe discuri. (< fr. discophile)

discofil, -ă s. m. f. 1979 (muz.) Colecționar (amator) de muzică înregistrată pe discuri v. hobbyst (din fr. discophile; DEX, DN3)

DISCOFIL ~ă (~i, ~e) m. și f. Amator de muzică înregistrată pe discuri; colecționar de discuri. /<fr. discophile

discofil s. m., pl. discofili

discofil s. m., pl. discofili

discofil s. m., pl. discofili

DISCO- „disc, rotund, rotat”. ◊ gr. diskos „disc” > fr. disco-, it. id., engl. id., germ. disko- > rom. disco-. □ ~bol (v. -bol), s. m., atlet grec care practica aruncarea discului; ~carp (v. -carp), s. n., apoteciu în formă de disc, pe care se găsește stratul himenial al ascomicetelor; ~fil (v. -fil₁), s. m. și f., amator de discuri muzicale; ~filie (v. -filie₁), s. f., pasiune pentru discuri; ~for (v. -for), adj., care poartă un disc; ~grafie (v. -grafie), s. f., radiografie a nucleului unui disc intervertebral; ~id (v. -id), adj., în formă de disc; sin. discoidal; ~lite (v. -lit₁), s. n. pl., formațiuni rotunde sau elipsoidale, concentrice, prezente în nămolurile calcaroase batiale sau în depozitele cretoase; ~micete (v. -micete), s. f. pl., ordin de ciuperci din clasa ascomicetelor, cu corpul de fructificație în formă de disc sau de cupă; ~patie (v. -patie), s. f., stare patologică a discurilor intervertebrale; ~podiu (v. -podiu), s. n., receptacul floral în formă de disc; ~radiculografie (v. radiculo-, v. -grafie), s. f., metodă radiologică de punere în evidență a spațiului discal și a rădăcinilor nervoase rahidiene; ~tecă (v. -tecă), s. f., 1. Colecție de discuri muzicale. 2. Încăpere special amenajată pentru păstrarea și audierea discurilor.