DISCIPOL, discipoli, s. m. Persoană care primește învățătura de la un maestru; învățăcel, elev, ucenic. ♦ Persoană care adoptă, urmează și continuă doctrina, învățătura, principiile cuiva. [Var.: discipul s. m.] – Din lat. discipulus. Cf. fr. disciple.

discipol sm [At: ȚICHINDEAL, A. M. 82/11 / V: (înv) ~pul, ~plu, ~cepol, (îvr) ~sți~, ~sțipul / Pl: ~i / E: fr disciple, lat discipulus] 1 Persoană care trăiește în preajma unui maestru, primind învățăturile lui și adesea continuându-le și dezvoltându-le Si: învățăcel, elev, ucenic, (liv) cirac. 2 Persoană care adoptă, urmează și continuă doctrina, învățătura, principiile cuiva.

DISCIPOL, discipoli, s. m. Persoană care trăiește în preajma unui maestru, primind învățăturile lui și adesea continuându-le și dezvoltându-le. ♦ Persoană care adoptă, urmează și continuă doctrina, învățătura, principiile cuiva. [Var.: discipul s. m.] – Din lat. discipulus. Cf. fr. disciple.

DISCIPOL, discipoli, s. m. Persoană care trăiește în preajma unui maestru, lucrînd sub supravegherea lui, primind învățăturile lui și uneori continuîndu-le. V. elev, ucenic, învățăcel. Iubitorul stelelor văzu în Manolaș un viitor discipol. GALACTION, O. I 620. Mi s-a zis pe rînd magistru, doctor, culme strălucită, Și discipoli mă urmară cu voința nimicită. MACEDONSKI, O. I 271. ♦ Persoană care adoptă, urmează, continuă doctrina, învățătura, principiile cuiva. V. continuator. Discipolul credincios și tovarășul de luptă cel mai apropiat al lui Lenin, I. V. Stalin, a dezvoltat tezele leniniste asupra electrificării și a condus măreața operă de electrificare a Uniunii Sovietice. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 323. – Variantă: (învechit) discipul (EMINESCU, N. 54) s. m.

DISCIPOL s.m. Învățăcel, elev (al unui maestru). ♦ Continuator al unei doctrine, al unei învățături. [Var. discipul s.m. / cf. lat. discipulus, fr. disciple].

DISCIPOL s. m. elev (al unui maestru). ◊ adept și continuator al unei doctrine. (< lat. discipulus, după fr. disciple)

DISCIPOL ~i m. Adept și continuator al unei persoane într-un anumit domeniu; ucenic; elev. /<lat. discipulus

discipol m. cel ce a urmat învățătura, care adoptă doctrinele unui maestru: Platon fu discipolul lui Socrate.

discepol sm vz discipol

disciplu sm vz discipol

discipul sm vz discipol

disțipol sm vz discipol

disțipul sm vz discipol

DISCIPUL s.m. v. discipol.

* discípul, -ă s. (lat. discipulus, -a, d. discere, a învăța, a instrui). Elev, care e învățat de altu: Platone a fost discipulu luĭ Socrate. Adept al uneĭ doctrine: discipul al luĭ Platone. Discipuliĭ luĭ Hristos, apostoliĭ. Dicipuliĭ luĭ Ipocrate, mediciĭ. – Și -ípol (după it.).

discipol s. m., pl. discipoli

discipol s. m., pl. discipoli

discipol s. m., pl. discipoli

discipol (pr. sci)

discipol.

DISCIPOL s. 1. elev, învățăcel, ucenic, (livr.) cirac, (înv.) școlar. (~ al unui maestru.) 2. (livr.) acolit. (Are mulți ~.)

DISCIPOL s. 1. elev, învățăcel, ucenic, (livr.) cirac (înv.) școlar. (~ al unui maestru.) 2. (livr.) acolit. (Are mulți ~.)