2 intrări

33 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DISCIPLINĂ, (2) discipline, s. f. 1. Totalitatea regulilor de comportare și de ordine obligatorii pentru membrii unei colectivități. ♦ Ordine; spirit de ordine, deprindere cu o ordine strictă. 2. Ramură a unei științe; p. gener. știință. – Din fr. discipline, lat. disciplina.

DISCIPLINĂ, (2) discipline, s. f. 1. Totalitatea regulilor de comportare și de ordine obligatorii pentru membrii unei colectivități. ♦ Ordine; spirit de ordine, deprindere cu o ordine strictă. 2. Ramură a unei științe; p. gener. știință. – Din fr. discipline, lat. disciplina.

discipli sf [At: MAN. Înv. 75/22 / V: (înv) ~sip~, ~sți~, desți~, (îvr) dici~ / Pl: ~ne / E: fr discipline, lat disciplina] 1 Totalitatea regulilor de comportare și de ordine obligatorii pentru membrii unei colectivități. 2 (Pex) Supunere liber consimțită față de dispozițiile luate de superiori în scopul asigurării unei comportări și ordini corespunzătoare. 3 (Îs) Comisie sau consiliu de ~ Comisie sau consiliu însărcinat cu judecarea unor diferende în vederea menținerii ordinii. 4 (Îs) ~ contractuală Totalitatea regulilor cu privire la încheierea și la executarea contractelor economice și respectarea lor de către părțile contractuale. 5 (Îs) ~ de plan sau ~na planificării Serviciile ce decurg din planul de stat și respectarea lor obligatorie. 6 (Îs) ~ financiară Totalitatea dispozițiilor și normelor legale cu privire la planurile financiare, fondurile bănești etc. și aplicarea lor strictă. 7 Ordine. 8 (Pex) Spirit de ordine. 9 (Pex) Deprindere cu o ordine strictă. 10-11 (Adesea urmat de determinări care arată felul) Știință sau ramură a unei științe. 12 (Spc) Obiect de studiu în învățământ.

DISCIPLINĂ, (3) discipline, s. f. 1. Totalitatea regulilor de purtare impuse tuturor membrilor unei colectivități. Armata romînească era supusă unei discipline strașnice. BĂLCESCU, O. I 18. ♦ Supunere liber consimțită a membrilor unei colectivități la dispozițiile luate de conducere pentru bunul mers al acelei colectivități. Întărirea disciplinei în muncă este o condiție esențială în ridicarea productivității muncii și a cîștigului muncitorilor. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 507. Disciplina socialistă a muncii cere ca muncitorul să îndeplinească și să depășească normele de producție stabilite, să dea o producție de bună calitate, să lucreze fără rebut. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 4, 79. Mineritul fără disciplină înseamnă moartea minei. DAVIDOGLU, M. 29. ♦ Ordine. Rolul criticului de azi este de a introduce o disciplină binefăcătoare în activitatea noastră intelectuală. VLAHUȚĂ, O. A. 230. 2. Spirit de ordine, deprindere cu o ordine strictă. Disciplina minții. 3. Ramură specială a unei științe. Geologia e o disciplină a științelor naturii.

DISCIPLI s.f. 1. Totalitatea regulilor de conduită care asigură menținerea unei purtări corespunzătoare într-o colectivitate. ♦ Supunere a membrilor unei colectivități față de dispozițiile date de conducere etc. 2. Spirit de ordine, deprindere cu o ordine strictă. 3. Ramură a unei științe; studiu; știință. [< fr. discipline, it., lat. disciplina].

DISCIPLI s. f. 1. totalitatea regulilor de conduită și de ordine obligatorii pentru membrii unei colectivități; supunere a membrilor unei colectivități față de dispozițiile date de conducere etc. ◊ spirit de ordine, deprindere cu o ordine strictă. 2. ramură a unei științe; domeniu, specialitate: (p. ext.) știință. (< fr. discipline, lat. disciplina)

DISCIPLI1 f. 1) Totalitate a regulilor de purtare obligatorii care asigură relații normale între membrii unei colectivități. 2) Respectarea acestor reguli. ~a muncii. /<fr. discipline, lat. disciplina

DISCIPLI2 ~e f. Ramură a unei științe. /<fr. discipline, lat. disciplina

disciplină f. 1. regulament destinat a asigura buna ordine într’o adunare, într’un corp constituit: disciplina militară trebue să fie foarte severă; 2. direcțiune: a fi sub disciplina unui bun maestru; 3. consiliu de disciplină, tribunal însărcinat cu menținerea ordinii: ordinul advocaților are consiliul său de disciplină.

* disciplínă f., pl. e (lat. disciplina). Legile saŭ regulamentele care păstrează ordinea într’un corp constituit, ca biserica, armata, magistratura, școala ș.a.: disciplina e forța armateĭ. Conducere, direcțiune: a fi supt disciplina unuĭ bun profesor. Companiĭ de disciplină, corpurĭ în Algeria unde-s trimeșĭ soldațiĭ nedisciplinațĭ din armata franceză. Consiliŭ de disciplină, tribunal însărcinat cu menținerea ordiniĭ, ca la avocațĭ.

DISCIPLINA, disciplinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui cu spiritul de disciplină, de ordine. – Din fr. discipliner.

DISCIPLINA, disciplinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui cu spiritul de disciplină, de ordine. – Din fr. discipliner.

disciplina vtr [At: NEGULICI / Pzi: ~nez / E: fr discipliner] 1-2 A (se) obișnui cu spiritul de disciplină (1).

DISCIPLINA, disciplinez, vb. I. Tranz. A obișnui (pe cineva) cu spiritul de disciplină, de ordine, cu ascultarea. (Fig.) Văzui apoi sate... clădite în lungul unor mlaștini unde e disciplinată apa în canaluri. SADOVEANU, M. C. 122.

DISCIPLINA vb. I. tr., refl. A (se) obișnui cu disciplina, cu ordinea. [Cf. fr. discipliner, it. disciplinare, lat. disciplinari].

DISCIPLINA vb. tr., refl. a (se) obișnui cu disciplina, cu ordinea. (< fr. discipliner, lat. disciplinari)

A DISCIPLINA ~ez tranz. A face să se disciplineze. /<fr. discipliner

A SE DISCIPLINA mă ~ez intranz. A se obișnui cu disciplina; a căpăta spirit de disciplină. /<fr. discipliner

disciplinà v. a supune unei regule uniforme.

* disciplinéz v. tr. (lat. disciplinor, -ári). Supun disciplineĭ, fac să fie ascultător. Fig. Iron. Învăț minte (pintr’o bătaie orĭ pedepsă).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

discipli (desp. -ci-pli-) s. f., g.-d. art. disciplinei; (obiecte de studiu, ramuri sportive) pl. discipline

discipli (-ci-pli-) s. f., g.-d. art. disciplinei; pl. discipline

discipli s. f. (sil. -pli-), g.-d. art. disciplinei; pl. discipline

disciplina (a ~) (desp. -ci-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. disciplinez, 3 disciplinea; conj. prez. 1 sg. să disciplinez, 3 să disciplineze

disciplina (a ~) (-ci-pli-) vb., ind. prez. 3 disciplinea

disciplina vb. (sil. -pli-), ind. prez. 1 sg. disciplinez, 3 sg. și pl. disciplinea

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DISCIPLI s. 1. ordine, regulă, rânduială. (Obișnuit cu ~; respectați ~!) 2. v. branșă. 3. v. știință. 4. v. obiect.

DISCIPLI s. 1. ordine, regulă, rînduială. (Obișnuit cu ~; respectați ~.) 2. branșă, domeniu, ramură, sector, specialitate. (În ce ~ activezi?) 3. știință. (O nouă ~, cibernetica.) 4. materie, obiect, (înv.) învățătură, matimă. (~ de învățămînt.)

Disciplină ≠ anarhie, indisciplină

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

DISCIPLINĂ. Subst. Disciplină, spirit de disciplină (de ordine), ordine; ascultare, conformare, supunere, smerenie, obediență (livr.), subordonare; docilitate. Cumințenie, cuminție (rar), seriozitate, bună purtare. Disciplinare. Pedeapsă disciplinară, sancțiune disciplinară. Măsură disciplinară. Regulament de ordine interioară. Adj. Disciplinat, ordonat, ascultător, obedient (livr.), supus, docil, smerit. Cuminte, cumincior (dim.), serios, așezat, potolit, la locul lui. Disciplinar. Vb. A fi disciplinat, a da dovadă de disciplină, a păstra disciplina, a respecta disciplina, a menține disciplina, a păstra ordinea. A fi ascultător, a da ascultare, a asculta (de cineva), a se conforma, a se supune (unei ordini, unei legi). A se cuminți, a se potoli, a se liniști. A disciplina, a obișnui (pe cineva) cu spiritul de disciplină. A lua măsuri disciplinare (împotriva cuiva); a muta (pe cineva) disciplinar. Adv. Pe cale disciplinară, disciplinar. V. comportare, ordine, pedeapsă, stăpînire de sine.

Intrare: disciplină
disciplină substantiv feminin
  • silabație: dis-ci-pli-nă info
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • discipli
  • disciplina
plural
  • discipline
  • disciplinele
genitiv-dativ singular
  • discipline
  • disciplinei
plural
  • discipline
  • disciplinelor
vocativ singular
plural
desțiplină
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
disțiplină
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
disiplină
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
diciplină
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: disciplina
  • silabație: dis-ci-pli-na info
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • disciplina
  • disciplinare
  • disciplinat
  • disciplinatu‑
  • disciplinând
  • disciplinându‑
singular plural
  • disciplinea
  • disciplinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • disciplinez
(să)
  • disciplinez
  • disciplinam
  • disciplinai
  • disciplinasem
a II-a (tu)
  • disciplinezi
(să)
  • disciplinezi
  • disciplinai
  • disciplinași
  • disciplinaseși
a III-a (el, ea)
  • disciplinea
(să)
  • disciplineze
  • disciplina
  • disciplină
  • disciplinase
plural I (noi)
  • disciplinăm
(să)
  • disciplinăm
  • disciplinam
  • disciplinarăm
  • disciplinaserăm
  • disciplinasem
a II-a (voi)
  • disciplinați
(să)
  • disciplinați
  • disciplinați
  • disciplinarăți
  • disciplinaserăți
  • disciplinaseți
a III-a (ei, ele)
  • disciplinea
(să)
  • disciplineze
  • disciplinau
  • disciplina
  • disciplinaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

discipli, disciplinesubstantiv feminin

  • 1. (numai) singular Totalitatea regulilor de comportare și de ordine obligatorii pentru membrii unei colectivități. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Armata romînească era supusă unei discipline strașnice. BĂLCESCU, O. I 18. DLRLC
    • 1.1. Supunere liber consimțită a membrilor unei colectivități la dispozițiile luate de conducere pentru bunul mers al acelei colectivități. DLRLC DN
      • format_quote Întărirea disciplinei în muncă este o condiție esențială în ridicarea productivității muncii și a cîștigului muncitorilor. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 507. DLRLC
      • format_quote Disciplina socialistă a muncii cere ca muncitorul să îndeplinească și să depășească normele de producție stabilite, să dea o producție de bună calitate, să lucreze fără rebut. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 4, 79. DLRLC
      • format_quote Mineritul fără disciplină înseamnă moartea minei. DAVIDOGLU, M. 29. DLRLC
    • 1.2. Ordine; spirit de ordine, deprindere cu o ordine strictă. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      sinonime: ordine
      • format_quote Rolul criticului de azi este de a introduce o disciplină binefăcătoare în activitatea noastră intelectuală. VLAHUȚĂ, O. A. 230. DLRLC
      • format_quote Disciplina minții. DLRLC
  • 2. Ramură a unei științe. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN MDN '00
    • format_quote Geologia e o disciplină a științelor naturii. DLRLC
etimologie:

disciplina, disciplinezverb

  • 1. A (se) obișnui cu spiritul de disciplină, de ordine. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote figurat Văzui apoi sate... clădite în lungul unor mlaștini unde e disciplinată apa în canaluri. SADOVEANU, M. C. 122. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.