disciplinare sf [At: CONV. LIT. V, 194 / Pl: ~nări / E: disciplina] Obișnuire cu spiritul de disciplină (1).

DISCIPLINARE s. f. Acțiunea de a disciplina, de a obișnui pe cineva cu disciplina.

DISCIPLINARE s.f. Acțiunea de a (se) disciplina. [< disciplina].

disciplina vtr [At: NEGULICI / Pzi: ~nez / E: fr discipliner] 1-2 A (se) obișnui cu spiritul de disciplină (1).

disciplinar, ~ă a [At: SĂULESCU, HR. I, 154/10 / Pl: ~i, ~e / E: fr disciplinaire] 1-2 Conform cu disciplina (1, 7). 3-4 Privitor la disciplină (1, 7). 5-6 Care urmărește disciplina (1, 7). 7 Care urmărește disciplinarea.

DISCIPLINA, disciplinez, vb. I. Tranz. A obișnui (pe cineva) cu spiritul de disciplină, de ordine, cu ascultarea. (Fig.) Văzui apoi sate... clădite în lungul unor mlaștini unde e disciplinată apa în canaluri. SADOVEANU, M. C. 122.

DISCIPLINAR, -Ă, disciplinari, -e, adj. Conform cu disciplina, privitor la disciplină, urmărind disciplina sau disciplinarea. ◊ Pedeapsă (sau sancțiune) disciplinară = sancțiune care se aplică unei persoane pentru încălcarea regulilor de disciplină ale instituției sau organizației din care face parte. Încălcarea de către studenți a disciplinei și regulamentului de ordine interioară al instituției de învățămînt superior atrage după sine... sancțiuni disciplinare. COL. HOT. DISP. 1953, nr. 71, 1195. ◊ Loc. adv. Pe cale disciplinară = prin pedeapsă disciplinară. Dacă ți-ai fi făcut totdeauna datoria, n-ai fi venit aici pe cale disciplinară. SADOVEANU, P. M. 118. ◊ (Adverbial) Am propus să fii transferat disciplinar. SADOVEANU, P. M. 112.

DISCIPLINA vb. I. tr., refl. A (se) obișnui cu disciplina, cu ordinea. [Cf. fr. discipliner, it. disciplinare, lat. disciplinari].

DISCIPLINAR, -Ă adj. Potrivit disciplinei, de disciplină. ◊ Pedeapsă disciplinară = pedeapsă aplicată (cuiva) pentru încălcarea unor reguli de disciplină. [Cf. fr. disciplinaire, it. disciplinare].

DISCIPLINA vb. tr., refl. a (se) obișnui cu disciplina, cu ordinea. (< fr. discipliner, lat. disciplinari)

DISCIPLINAR, -Ă adj. (și adv.) potrivit disciplinei. ♦ pedeapsă ~ă = pedeapsă aplicată (cuiva) pentru încălcarea unor reguli de disciplină. 2. referitor la o disciplină științifică. (< fr. disciplinaire)

A SE DISCIPLINA mă ~ez intranz. A se obișnui cu disciplina; a căpăta spirit de disciplină. /<fr. discipliner

A DISCIPLINA ~ez tranz. A face să se disciplineze. /<fr. discipliner

DISCIPLINAR ~ă (~i, ~e) Care ține de disciplină; propriu disciplinei. ◊ Sancțiune ~ă pedeapsă pentru nerespectarea disciplinei. /<fr. disciplinaire

disciplinà v. a supune unei regule uniforme.

disciplinar a. privitor la disciplină: pedeapsă disciplinară.

* disciplinár, -ă adj. (d. disciplină; -inaire) Relativ la disciplină: pedeapsă disciplinară. Adv. În virtutea disciplineĭ.

* disciplinéz v. tr. (lat. disciplinor, -ári). Supun disciplineĭ, fac să fie ascultător. Fig. Iron. Învăț minte (pintr’o bătaie orĭ pedepsă).

disciplinare (desp. -ci-pli-) s. f., g.-d. art. disciplinării; pl. disciplinări

disciplinare (-ci-pli-) s. f., g.-d. art. disciplinării; pl. disciplinări

disciplinare s. f. (sil. -pli-), g.-d. art. disciplinării; pl. disciplinări

disciplina (a ~) (desp. -ci-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. disciplinez, 3 disciplinează; conj. prez. 1 sg. să disciplinez, 3 să disciplineze

disciplinar (desp. -ci-pli-) adj. m., pl. disciplinari; f. disciplinară, pl. disciplinare

disciplina (a ~) (-ci-pli-) vb., ind. prez. 3 disciplinează

disciplinar (-ci-pli-) adj. m., pl. disciplinari; f. disciplinară, pl. disciplinare

disciplina vb. (sil. -pli-), ind. prez. 1 sg. disciplinez, 3 sg. și pl. disciplinează

disciplinar adj. m. (sil. -pli-), pl. disciplinari; f. sg. disciplinară, pl. disciplinare