DISCERNĂMẤNT s. n. Facultatea de a discerne, de a pătrunde, de a judeca și a aprecia lucrurile la justa lor valoare. – Din fr. discernement.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de Iris | Semnalează o greșeală | Permalink

DISCERNĂMÂNT n. Facultatea de a pătrunde lucrurile, apreciindu-le la justa lor valoare; bun-simț. /<fr. discernement
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DISCERNĂMẤNT s.n. Facultatea de a judeca, de a raționa, de a discerne, de a gândi; judecată, rațiune. [Pl. -turi, -minte. / cf. fr. discernement, it. discernimento].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DISCERNĂMẤNT s. n. facultatea de a discerne; judecată, rațiune. (< fr. discernement)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

discernământ s. n., pl. discernămínte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

* discernamént n., pl. e (fr. discernement). Facultatea de a discerne. – Forma corectă rom. ar fi discerniment, ca it. discernimento, că vine de la un vb. îld. (Cp. cu compartiment față de apartament). Forma discernămînt e un barb.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink