DIRMEÁ, dirmele, s. f. Broboadă (albă). – Tc. d(ev)erme.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

dirmeá, dirméle, s.f. (înv.) broboadă țărănească albă.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

dirmeá (dirméle), s. f. – Basma albă. – Var. dermea. Tc. dürme (Șeineanu, II, 157).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

dirmeá V. dermea.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

dermeá și dirméa (sud), grimeá (est), digrimeá (Mold. sud) și durmeá (est) f., pl. ele și dermié (est) f. (turc. dürmé și davürmé, îndoitură, învălitoare, vălătuc, sul, d. devirmek și dürmek, a’ndoi, a’nfășura). Tulpan, pînză ală (rar colorată) triangulară (est) orĭ îndoită în doŭă (sud), și decĭ tot triangulară, cu care se’mbrobodesc femeile: de pe frunte îi zburase grimeaŭa. (CL. 1910, 5, 315), o zdreanță de dirmea (VR 1916, 1-3, 163). – Pe la 1792 (deirmea), sul de pînză, colcovan. – V. casîncă.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink