DIRIGUÍ, diriguiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A conduce, a dirija. – Din lat. dirigere (după cârmui).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

A DIRIGUÍ ~iesc tranz. înv. (instituții, organizații, colectivități, activități) A îndruma în calitate de diriguitor; a conduce; a dirija. [Sil. -gu-i] /<lat. dirigere
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DIRIGUÍ vb. IV. tr. A conduce, a dirija. [P.i. -iesc, dirígui. / cf. lat., it. dirigere].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DIRIGUÍ vb. 1. v. conduce. 2. v. domni.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DIRIGUÍ vb. v. conduce, dirija.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

diriguí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. diriguiésc, imperf. 3 sg. diriguiá; conj. prez. 3 sg. și pl. diriguiáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink