DIORIT, diorite, s. n. Rocă eruptivă grăunțoasă, cenușie-verzuie, folosită ca piatră de construcție și ca ornament. [Pr.: di-o-] – Din fr. diorite.

diorit sn [At: COBÎLCESCU, G., 34/7 / P: di-o~ / Pl: ~e / E: fr diorite] Rocă eruptivă, grăunțoasă, cenușie sau verzuie, folosită ca piatră de constmcție, la pavaje, ca ornament etc.

DIORIT, diorite, s. n. Rocă eruptivă grăunțoasă, cenușie, folosită ca piatră de construcție, la pavaje etc. [Pr.: di-o-] – Din fr. diorite.

DIORIT s. n. Rocă grăunțoasă, alcătuită mai ales din plagioclaz și amfibol. Printre acestea sînt topoare de serpentină și de diorit, rotocoale de micașist și de piatră văroasă. ODOBESCU, S. II 138. Exista în Banat și stînci eruptive și anume precum... dioritul... porfiruri feliurite etc. I. IONESCU, M. 49. – Pronunțat: di-o-.

DIORIT s.n. Rocă eruptivă cristalină, alcătuită din feldspați plagioclazi, piroxeni și amfiboli. [< fr. diorite].

DIORIT s. n. rocă magmatică intruzivă cristalină, format din feldspați plagioclazi, piroxeni și amfiboli. (< fr. diorite)

DIORIT n. Rocă eruptivă granuloasă, de culoare cenușie, folosită ca material de construcție. [Sil. di-o-] /<fr. diorite

* diorít n., pl. e și urĭ (vgr. diorizo, despart, disting, fiindcă în diorit negru și albu se disting ușor. V. aorist, afurisit). Min. Un mineral compus din feldspat și amfibol.

diorit (desp. di-o-) s. n., pl. diorite

diorit (di-o-) s. n., pl. diorite

diorit s. n. (sil. di-o-), pl. diorite

DIORÍT (< fr. {i}) s. n. Rocă magmatică intruzivă, de culoare cenușiu-verzuie, compusă din feldspați colcosodici, plagioclazi, hornblendă, biotit și cuarț; formă de zăcământ este variabilă: filoane, lacolite sau faciesuri marginale ale masivelor de granit sau de gabrou. Este utilizat ca piatră de construcție și de ornament.