dioceză sf vz dieceză

* DIOCEZĂ (pl. -ze) sf. 🔎 Diviziune administrativă a Imperiului roman sub Constantin cel Mare ¶ 2 Trans. DIECEZĂ ⛪ Eparhie, întindere a unei țări administrate, din punctul de vedere religios, de un episcop [fr. < germ. Diözese].

DIOCEZĂ s.f. 1. Fiecare dintre cele 14 provincii ale Imperiului roman (din sec. IV). 2. Regiune de sub jurisdicția unui episcop sau a unui arhiepiscop catolic. [Var. dieceză s.f. / < fr. diocèse, cf. lat. dioecesis, gr. dioikesis – conducere].

DIOCEZĂ s. f. 1. fiecare dintre cele 14 provincii ale Imperiului Roman (din sec. IV), create de Dioclețian. 2. circumscripție ecleziastică condusă de un (arhi)episcop; dieceză, eparhie. (< fr. diocèse, lat. diocesis, gr. dioikesis)

DIOCEZĂ ~e f. 1) Fiecare din diviziunile administrative ale Imperiului Roman târziu. 2) v. DIECEZĂ. [Sil. di-o-] /<fr. diocese, lat. dioecesis

dioceză f. eparhie.

* diocéză V. dieceză.

dieceză sf [At: SUCIU, S. 10/10 / V: dioc~, (îvr) ~ețez sn, ~ețeză / P: di-e~ / Pl: ~e / E: fr diocèse, ger Diözese, lat diocesia] Unitate ecleziastică condusă de un episcop sau de un arhiepiscop Si: eparhie.

diețez sn vz dieceză

diețeză sf vz dieceză

DIECEZĂ, dieceze, s. f. (Transilv. și Bucov.) Eparhie. Dieceza Oradea. – Pronunțat: di-e-. – Variantă: dioceză s. f.

DIECEZĂ s.f. v. dioceză [în DN].

DIECEZĂ s. f. dioceză (2). (după fr. diocèse)

DIOCEZ, -Ă s. m. f. credincios al unei dioceze. (< fr. diocésain)

DIECEZĂ ~e f. Unitate administrativă bisericească, condusă de un episcop; episcopie. [Sil. di-e-] /<fr. diocese, lat. dioecesis

* diecéză f., pl. e (lat. dioecésis, d. vgr. dioikesis, care vine d. dioikéo, guvernez; oîkos, locuință. V. dichisesc, paroh, vecin). Fiecare din cele paĭ-spre-zece provinciĭ ale imperiuluĭ roman în sec. IV după Hr. Azĭ, eparhie. – Și diocéză (fr. diocèse, it. diócesi, mlat. diocésis).

!dioceză (unitate teritorială romană; eparhie în unele Biserici) (desp. di-o) s. f., g.-d. art. diocezei; pl. dioceze

dioceză v. dieceză

!dieceză (eparhie catolică) (desp. di-e-) s. f., g.-d. art. diecezei; pl. dieceze

!dieceză/dioceză (di-e-/di-o-) s. f., g.-d. art. diecezei/diocezei; pl. dieceze/dioceze

dieceză s. f. (sil. di-e-), g.-d. art. diecezei; pl. dieceze

dieceză.

DIOCÉZĂ (< fr.). s. f. 1. Diviziune teritorial-administrativă a Imp. Roman târziu, creată printr-o reformă inițiată de împăratul Dioclețian. Au fost înființate 12 d. împărțite la rândul lor în peste 100 de provincii, conduse fiecare de un magistrat cu atribuții administrative și militare, numit vicarius. 2. (Începând din Ev. med. în Europa Apuseană) Circumscripție ecleziastică condusă de un episcop sau arhiepiscop; dieceză, eparhie.

dieceză, dieceze s. f. 1. Circumscripție administrativă în Imperiul roman, care grupa mai multe provincii. 2. (Bis.) Teritoriu supus jurisdicției unei episcop sau arhiepiscop catolic. 3. Eparhie ortodoxă. [Var.: dioceză s. f.] – Din fr. diocèse, lat. diocesis.

DIECEZĂ s. v. episcopie.

DIECEZĂ s. (BIS.) eparhie, episcopat, episcopie, (înv.) vlădicie.