* DINTE sm. 1 Fiecare din oscioarele înfipte în făcile omului și ale multor animale care serveșc ca organe ale masticațiunii, ca arme de atac sau de apărare (🖼 1828-1830): a-i crește, a-i cădea, a scoate un ~; a-l durea dinții; dinți de lapte, cei dintîiu dinții ai copilului, în număr de 20, cari cad pe rînd pînă la vîrsta de 7 ani și în locul cărora cresc alții; dinți artificiali, dinți falși, nume dat dinților puși de dentist, spre a înlocui pe cei cei lipsesc; Ⓕ: a tăia ca dinții babei, a nu tăia de loc, a nu fi ascuțit, a avea știrbituri (vorb. de uneltele tăioase); 🌦 Ⓕ: e soare cu dinți, se zice cînd se arată soarele pe cer pe un ger strășnic; – (P): mai aproape dinții decît părinții, ne pasă mai mult de noi decît de alții; ochiu pentru ochiu, ~ pentru ~; se zice de o răzbunare egală cu suferința îndurată; a-și lua înima în dinți, a-și face curaj, a se îmbărbăta; a se scobi în dinți de un lucru, a-și lua nădejdea de a mai căpăta un lucru, a fi silit să renunțe la ceva; 👉 CAL, STREPEZI ¶ 2 🔧 pr. anal. Vîrf, colț ascuțit: dinții pieptenului, ferestrăului: dinții unei roate dințate; dinții unei frunze ¶ 3 🌿 DINTELE-CALULUI sau PORUMBUL-DINTE-DE-CAL, varietate de porumb de origine americană, ale cărui boabe au la vîrf un sănțuleț ca mișuna de la dintele calului (🖼 1831); DINTELE-DRACULUI, plantă ierboasă cu gust de piper, cu flori albe, roșii – purpurii sau verzui, numită și „iarbă-iute” „,iarbă-roșie”, „piperul-bălții” sau „piperul-broaștei”; crește prin locuri umede, prin mlaștini, bălți sau pîraie (Polygonum hydropiper) (🖼 1832) [lat. dentem].

DRAC sm. 1 Căpetenia îngerilor răzvrățiți împotriva lui Dumnezeu și cari au fost asvîrliți din cer în fundul iadului, Satana; fie-care din acești îngeri în parte cari poartă încă, în graiul poporului, numele de diavol, demon, tartor, naiba, necuratul, pîrdalnicul, procletul, încornoratul, Scaraoschi, Michiduță, Aghiuță, ducă-se-pe-pustii, ucigă-l-crucea, ucigă-l-toaca, etc. ¶ 2 Foarte des întrebuințat, în graiul comun, în înjurături și jurăminte: să-l ia ~ul; ducă-se ~ului; s’a dus ~ului (și Ⓕ s’a prăpădit), a lăsa ~ului; să mă ia ~ul, dacă... ¶ 3 Ca un fel de interjecție, în exclamamațiuni care arată supărarea, mirarea, încurcătura în care se află cineva, etc.: ce dracu! unde dracu să fie? pe unde dracu a putut să plece? cui dracu să-i treacă prin gînd? cine dracu l-a adus încoace? pe cine dracu să trimit? Tot astfel, spre a arăta neîncrederea, sau spre a tăgădui ceva: pe dracu! ¶ 4 Închipuirea pe care și-o face poporul despre aspectul și firea diavolului se resfrînge în nenumăratele locuțiuni și proverbe pe care le întrebuințează: e negru la față (dracu rîde de porumbe negre și pe el nu se vede) și grozav de urît parcă-i dracul pe uscat, despre un om foarte urît; bărbatul să fie puțintel mai frumos decît dracul; poartă coarne (de aci epitetele de încornoratul, Cornea, etc.) și are coadă (dracul și-a vîrît coada între ei, a stîrnit vrajbă între ei; a trage pe dracu de coadă, a se lupta din răsputeri spre a agonisi ceva; dracul, cînd n’are de lucru, își cîntărește coada; e foarte rău (de aceea, tot ce e rău, afurisit, e al dracului: omul dracului, lucrul dracului, Neamțul dracului, o vreme a dracului; banul e ochiul dracului; nepotul e salba dracului; baba sau femeia e calul dracului; un om rău e numit ~ împelițat, dracul gol); e neastîmpărat, svăpăiat (de aci: un ~ de copil, un ~ de femeie); e deștept, atotștiutor și are multe șiretlicuri la îndemînă ca să-i atragă sau să-i biruească pe oameni; și trebuie deci evitat (dracu știe; mare e Dumnezeu, meșter e ~ul; a vedea pe ~ul, a da de sau peste ~ul, a o păți; a se juca cu ~ul; nu te pune cu ~ul; nu căuta pe ~ul); se ține scaiu de oameni (mai ales de popi și de călugări), spre a-i atrage în cursă, spre a le cîștiga sufletul (nu pot scăpa de el ca de ~ul; se ține după mine ca ~ul după călugăr sau după popă); intră în corpul omului spre a-i face rău, spre a-l înfuria, etc. (e cu draci; e plin de draci; au intrat dracii într’insul; a băga în draci sau în toți dracii); șade departe sau umblă pe locuri depărtate (unde și-a înțărcat ~ul copiii; pe unde și-a spart ~ul opincile; la ~ul în praznic; locuește adesea în baltă (de aci epitetul cel-din-baltă; ~ul șade în baltă și rîde de altul), uneori în spini șade ca dracu în spini sau pe mărăcini; nu-l poate alunga decît crucea sau tămîia (de aci epitetul: ucigă-l crucea; nici pe ~ul să-l vezi, nici cruce să-ți faci; fă-ți crucea mare, că e ~ul bătrîn; a fugi sau a se feri ca ~ul de tămîie); numai femeia îi vine de hac (femeia a îmbătrînit pe ~ul; femeia-l judeca pe ~ul și-l scoate și dator), etc. ¶ 5 Alte locuțiuni: în gură cu Dumnezeu și în inimă cu dracul, sau mănîncă sfinți și scuipă draci, despre cei fățarnici; cere cît ~ul pe tată-său, cere prea mult (pentru un lucru de vînzare; a face pe ~ul în patru, a face tot posibilul, a încerca toate, a se lupta din răsputeri, etc. ¶ 6 🌿 CORNUL-~ULUI – BARBA-POPII; DINTELE-~ULUI 👉 DINTE; MUȘCATA-~ULUI, 👉 MUȘCAT; SCAIUL-~ ULUI; SPINUL ~ULUI 👉 SCAIU; SPATA DRACULUI 👉 SPATA ¶ 7 🐟 DRAC-DE-MARE, pește de mare, ce seamănă cu bibanul a cărui primă aripioară dorsală e înarmată cu ghimpi plini de venin (Trachinus draco) (🖼 1888) [lat. draco].

IARBĂ (pl. ierburi, ‼ ierbi) sf. 1 🌿 Ori-ce plantă anuală sau cu tulpină anuală care nu devine niciodată lemnoasă, ci rămîne moale și fragedă: ~ verde; a sta culcat pe ~; ca frunza și ca iarbă 👉 FRUNZĂ; din pămînt, din ~ verde, a) de ori-unde se va găsi, fie cît de departe sau cît de greu de găsit: din pămînt, din ~ verde, să te duci să-mi aduci herghelia (ISP.); b) deodată, fără veste, fără să se știe cum și de unde: îndată răsări, ca din pămînt, din ~ verde, un smochin mare (ISP.); ~ de leac, buruiană de leac, plantă medicinală; a căuta ca iarba de leac, a căuta un lucru, greu de găsit, cu stăruință, ca și cum nu ne putem lipsi de el; (P): așteaptă, murgule, să paști ~ verde, se zice cuiva care e tot amînat cu vorbe, cu făgădueli care nu se vor împlini niciodată ¶ 2 Însoțit de un adj. sau de un sbst., designează un mare număr de nume de plante: ~-ALBĂ, plantă ierboasă, cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-trandafirii sau gălbui; cultivată adesea ca plantă ornamentală; numită și „ierbăluță” sau „panglicuță” (Phalaris arundinacea) (🖼 2579); ~-ALBASTRĂ, plantă ierboasă, cu tulpina și cu frunzele vîrtoase, cu flori mai adesea violacee (Molinia coerulea) (🖼 2580); ~-AMARĂ = GRANAT²; – IARBA-ASINULUI = LUMINIȚĂ; ~-ASPRĂ = ȚĂPOȘICĂ¹; ~-BĂLOSĂ = TĂTĂNEASĂ; – IARBA-BĂLȚII = PĂIUȘ 3; -IARBĂ-BĂRBOASĂ, plantă ierboasă, cu florile verzi sau roșii-cafenii, dispuse ca un mănunchiu de spice; numită și „costrei”, „iarbă-ghimpoasă” sau „mohor (negru)” (Panicum crus galli) (🖼 2581); -IARBA-BROAȘTELOR, mică, plantă erbacee acuatică, cu flori albe și frunze cordiforme, ce plutesc deasupra apei; numită și „limba-broaștei” sau „mușcatul-broaștelor” (Hydrocharis morsus ranae) (🖼 2583); – IARBA-BUBEI – PĂPĂLĂU; – IARBA-CAILOR = FLOCOȘICĂ; -IARBA-CANARAȘULUI 👉 CANARAȘ; -IARBA-CERBILOR – PIEPTĂNARIȚĂ; – IARBA-CIUMEI¹ 👉 CIUMĂREA; – IARBA-CIUTEI¹ 👉 CIUTĂ; – IARBA-CIUTEI² = URECHELNIȚĂ; – IARBA-CÎNELUI 👉 CÎINE; – IARBA-CÎMPULUI, plantă ierboasă cu florile verzi-alburii sau violacee, așezate în spice; numită și „iarba-vîntului” sau „păiuș” (Agostis alba) (🖼 2582); – IARBA-COCOȘULUI = COCOȘEL¹ 👉 COCOȘEL 5; – IARBA-CODRULUI = MĂTRĂGUNĂ; – IARBA-DATULUI-ȘI-A-FAPTULUI = FECIORICĂ; – IARBĂ-DE-BOALE, IARBĂ-DE-TOATE-BOALELE = USTUROIȚĂ ; – IARBĂ-DE-COSITOR = BARBA-URSULUI ; – IARBĂ-DE-CURCĂ = FUMĂRIȚĂ ; – IARBĂ-DE-DURERI = COADA-COCOȘULUI ; – IARBĂ-DE-FRIGURI = TRAISTA-CIOBANULUI ; – IARBĂ-DE-LINGOARE(LUNGOARE)¹ 👉 LÎNGOARE ; – IARBĂ-DE-LUNGOARE² = USTUROIȚĂ ; – IARBĂ-DE-LUNGOARE³ = GĂLBĂJOARĂ ; – IARBĂ-DE-MARE, plantă ierboasă acuatică cu tulpina plutitoare și cu frunzele în formă de panglici; crește sub apă pe fundul mării; cu frunzele uscate ale acestei plante se umplu perne și saltele (Zostera marina) (🖼 2584); – IARBĂ-DE-NEGI = ROSTOPASCĂ ; – IARBĂ-DE-SGAIBĂ = SGRĂBUNȚICĂ ; – IARBĂ-DE-ȘOALDINĂ 👉 ȘOALDINĂ ; – IARBĂ-DE-STRĂNUTAT = ROTOȚELE-ALBE ; – IARBĂ-DE-URECHI, plantă ierboasă cu frunzele cărnoase, late și lungărețe sau ovale, cu flori galbene-verzui; numită și „iarba-urechii”, „iarbă-grasă”, „oloisă” sau „verzișoară” (Sedum maximum) (🖼 2585) ; – IARBĂ-DE-VĂTĂMĂTURĂ = VĂTĂMĂTOARE ; –IARBĂ-DEASĂ, plantă ierboasă cu tulpini, subțiri, delicate, cu flori verzui dispuse cîte 2-5 în mici spice (Poa nemoralis) (🖼2587); -IARBA-DEGETELOR = CINCI-DEGETE ; – IARBA-DRAGOSTEI = LIMBA-CUCULUI ; – IARBA-DRUMURILOR = FRUNZĂ-DE-POTCĂ ; – IARBĂ-DULCE¹ = LEMN-DULCE ; – IARBĂ-DULCE² = ROURICĂ ; – IARBĂ-ENGLEZEASCĂ = ZIZANIE¹ ; – IARBA-FECIOAREI sau IARBA-FECIORILOR = FECIORICĂ ; – IARBA-FIARELOR sau FIERULUI 👉 FIER ; – IARBA-FETEI 👉 IARBĂ-MOALE ; – IARBĂ-FLOCOASĂ = CĂTUȘNICĂ și TALPA-GÎȘTEI¹ ; – IARBA-GĂII 👉 GAIE ; – IARBĂ-GHIMPOASĂ = IARBĂ-BĂRBOASĂ și GHIMPARIȚĂ ; – ~-GRASĂ¹, mică plantă erbacee grasă cu tulpina ramificată întinsă pe pămînt, cu frunzele cărnoase și lucioare, cu flori galbene; numită și „grașiță” sau „porcină”; vlătarele tinere ale acestei plante se mănîncă ca salată (Portulaca oleracea) (🖼 2586); – ~-GRASĂ² = ~-DE-URECHI ; – ~-GRASĂ³ URECHELNIȚĂ; -IARBA-IEPURELUI = TREMURĂTOARE; – ~-LĂPTOASĂ = AMĂREALĂ; – IARBA-LUI-DMNEZEU = LEMNUL-DOMNULUI; – IARBA-LUPULUI = IARBA-CIUTEI¹; -~-MARE, frumoasă plantă ierboasă, cu tulpăna dreaptă, vîrtoasă și păroasă, ramificată în partea superioară; face flori galbene dispuse în capitule mari și frumoase la vîrful tulpinei; e întrebuințată de popor contra tusei și altor boale, iar femeile își spală părul cu rădăcina ei fiartă în apă, ca să crească lung; numită și „oman” (🖼 2588) ; – IARBA-MÎȚEI = CĂTUȘNICĂ ; – IARBĂ-MIROSITOARE = VIȚELAR ; – IARBA-MLAȘTINII = RUGINĂ¹ ; – IARBĂ-MOALE, plantă ierboasă, cu tulpina în patru muchi, cu frunze lungi și ascuțite, aspre pe margini, cu flori albe, așezate la vîrful tulpinii; numită și „iarba-fetei” (Stellaria holostea) (🖼 2590) ; – IARBĂ-NEAGRĂ¹, mic arbust, cu frunze mici, cu flori trandafirii, mai rar albe (Calluna vulgaris) (🖼 2589) ; – IARBĂ-NEAGRĂ², plantă ierboasă, cu tulpina în patru muchi, ca și pețiolul frunzelor, cu flori brune-purpurii pe din afară, galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia umbrosa) (🖼 2592) ; – IARBĂ-NEAGRĂ³ = BUSUIOC-SĂLBATIC ; – IARBĂ-NEAGRĂ⁴ = BUBERIC ; – IARBA-NEBUNILOR -SPÎNZ¹ ; – IARBA-OSULUI¹, mic arbust, cu flori galbene, ce crește pe coline și pe pășunile uscate din munți; numit și „ferestrău”, „mălăoiu”, „ruje” sau „ruja – soarelui” (Helianthemum chamaecistus)(🖼 2591); – IARBA-OSULUI² = MĂLĂOAIE ; – IARBA-OVĂSULUI = OBSIGĂ ; – IARBA-PĂRULUI = PERIȘOR¹ ; – IARBA-PORCULUI = BRÎNCĂ ; – IARBA-PURICELUI¹ sau PURICILOR = ~-ROȘIE² ; – IARBA-PURICELUI² = PURICARIȚĂ ; – ~-PUTUROASĂ, plantă ierboasă, cu flori albe, dispuse în umbele; numită și „buruiană pucioasă” sau „pucioagnă” (Bifora radians) (🖼 2593) ; – IARBA-RAIULUI = VETRICE¹ ; – IARBA- RÎNDUNELEI = ROSTOPASCĂ ; – IARBA-RANEI = VĂTĂMĂTOARE ; – ~-ROȘIE¹, plantă ierboasă, cu tulpina roșiatică, cu frunzele dințate și flori galbene; numită și,,cîrligioară„ (Bidens cernuus) (🖼 2594); – ~ROȘIE² DENTIȚĂ; – ~ROȘIE³ = TRESTIE-DE-CÎMPURI; – ~ROȘIE⁴ RĂCULEȚ; – ~ROȘIE⁵ = DINTELE-DRACULUI; – ~ROȘIE⁶ PUNGULIȚĂ; – ~ROȘIE⁷, plantă ierboasă, cu flori albe trandafirii sau roșii purpurii, dispuse în spice cilindrice (Polygonum persicaria) (🖼 2595); – ~SĂRATĂ BRÎNCĂ și SĂRICICĂ; – IARBA-ȘARPELUI¹, plantă, cu frunzele acoperite cu peri aspri, cu flori albastre, rar roșii sau albe, căutate de albine; se credea odinioară că e bună contra mușcăturii șerpilor; numită și,,ochiul-mîței” (Echium vulgare) (🖼 2596); – IARBA-ȘARPELUI² = MAMA-PĂDURII; – IARBA-ȘARPELUI³, plantă cu tulpina de jur împrejur păroasă, cu flori albastre sau roșietice; e întrebuinată de popor că leac contra mușcăturii șerpilor, numită și „șopîrliță” sau „ventrilică” (Veronica latifolia); – ~-SCĂIOASĂ, mică plantă ierboasă, cu tulpini numeroase întinse pe pămînt, cu flori verzui sau violete, așezate cîte două în spice mici în vîrful tupinei (Tragus racemosus) (🖼 2597); – ~SFÎNTĂ = LEMNUL-MAICII-DOMNULUI; – IARBA-SFÎNTULUI-HRISTOFOR ORBALȚ; – IARBA-SFÎNTULUI-IOAN¹, plantă, originară din sudul Germaniei, cu flori albastre, și cu un miros foarte tare; numită și „șerlai” (Salvia sclarea) (🖼 2598); – IARBA-SFÎNTULUI-IOAN² = RĂSCOAGE; – IARBA-SGAIBEI = SGRĂBUNȚICĂ; – IARBA-STUPULUI = ROINIȚĂ¹; – IARBA-SURPĂTURII = FECIORICĂ; – IARBA-SURZILOR, plantă ierboasă, cu flori albe gălbui (Saxifraga aizoon) (🖼 2599); – IARBA-TĂIETURII = VINDECEA; – IARBA-TÎLHARULUI = ORBALȚ; – IARBA-TUNULUI = URECHELNIȚĂ; – IARBA-UNTULUI = VERIGEL; – IARBĂ-USTUROASĂ, plantă ierboasă, cu tulpina cenușie și acoperită de peri, cu frunzele dințate și cu flori roșii-purpurii ce miros ușor a usturoiu; numită și „usturoi-de-lac” (Teucrimum scordium) (🖼 2600); – IARBA-VÎNTULUI¹, plantă ierboasă, cu flori violacee sau verzui, dispuse în spice mici (Agrostis spica venti) (🖼 2601); – IARBA-VÎNTULUI^2.3.4 = CĂTUȘNICĂ, IARBA-CÎMPULUI și OBSIGĂ; – IARBA-VĂTĂMĂTURII = GHIMPARIȚĂ; – IARBA-VULTURULUI, plantă cu tulpina dreaptă și vîrtoasă, cu flori galbene, dispuse în capitule numeroase reunite la vîrful tulpinei (Hieracium umbellatum) (🖼 2602) ¶ 3 ⚔️ ~ de pușcă, praf de pușcă ¶ 4 ~ pucioasă, sulf, pucioasă: tocmind într’o nucă ~ pucioasă (CANT.) ¶ 5 Iarba acului, antimoniu sulfurat [lat. hĕrba].

dintele-dracului (plantă) s. m. art.

dintele-dracului (plantă) s. m. art.

dintele-dracului (bot.) s. m.