diminutiva [At: ARGHEZI, S. IX, 125 / Pzi: ~vez / E: diminutiv + -a] (Grm) 1 vt A forma diminutive (1) Si: (rar) a diminutiviza (1). 2 vr A se transforma în diminutiv (1) Si: (rar) a se diminutiviza (2).

DIMINUTIVA vb. tr. a deriva cu ajutorul sufixelor diminutivale. (< fr. diminutiver)

DIMINUTIV, -Ă, diminutivi, -e, adj., s. n. (Cuvânt) derivat cu ajutorul unui sufix prin care se denumesc ființe, obiecte etc. considerate (în mod real sau afectiv) mai mici decât cele exprimate de cuvântul de bază. – Din fr. diminutif.

diminutiv, ~ă [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (înv) dem~ / E: fr diminutif, lat diminutivus] 1-2 sn, a (Parte de vorbire) care se formează cu un afix și care arată că obiectele, ființele sau însușirile denumite sunt considerate (în mod real sau afectiv) mai mici decât cele exprimate de cuvântul de bază. 3 sn Scurtare familiară a unui nume de persoană. 4 sn (Pex) Nume de persoană format cu un sufix diminutival (1). 5 a (Rar) Care micșorează.

DIMINUTIV, -Ă, diminutivi, -e, adj., s. n. (Substantiv, propriu sau comun, adjectiv sau, rar, altă parte de vorbire) care se formează cu ajutorul unui afix prin care se arată că obiectele, ființele, însușirile etc. denumite sunt considerate (în mod real sau afectiv) mai mici decât cele exprimate de cuvântul de bază. – Din fr. diminutif.

DIMINUTIV², -Ă, diminutivi, -e, adj. (Despre cuvinte și despre nume de persoană) Derivat cu ajutorul unui sufix diminutival. Ea admiră numele diminutiv atît de potrivit al Horăicelului. IBRĂILEANU, A. 158.

DIMINUTIV, -Ă adj. 1. (Rar) Care micșorează, scade. 2. Derivat cu ajutorul unui sufix diminutival. // s.n. 1. Cuvînt (de obicei derivat printr-un sufix) care exprimă în general o micșorare a sensului noțiunii exprimate de cuvîntul de bază, adăugîndu-i uneori o nuanță afectivă sau peiorativă. 2. Scurtare familiară a unui nume de persoană; nume de persoană format cu un sufix diminutival. [Cf. fr. diminutif, lat. deminutivus].

DIMINUTIV, -Ă I. s. n. 1. cuvânt derivat cu ajutorul unui sufix diminutival. 2. element distinctiv (al unui produs). 3. abreviere. II. adj. care folosește exagerat diminutivele. (< fr. diminutif, lat. diminutivus)

diminutiv ♦ 1. s. n. Element numeric distinctiv ◊ „Doctorul B.S. arată un buletin de analiză ieșit de la laborator, în care se demonstrează negru pe alb că două șarje de «Supco» (fidea cu pui) având diminutivul de fabricație 25 B3 și 26 B3 – au – conform expresiei în vigoare – proprietăți organoleptice modificate.” R.l. 14 IV 73 p. 2. ♦ 2. s. n. 1995 Abreviere, prescurtare v. Radu. ♦ 3. adj. 1978 Care folosește exagerat diminutivele v. fetițoasă (formal din fr. diminutif; DN, DEX, DN3 – alte sensuri)

diminutiv a. Gram. sufix care micșorează sensul vorbelor: căs-uță, fet-iță. ║ n. vorbă provăzută cu acest sufix: poezia populară abundă în diminutive.

* diminutiv și de-, -ă adj. (lat. de- și diminutivus; fr. diminutif, it. diminutivo. V. diminuez, minut, mărunt). Gram. Se zice despre cuvintele care, în semn de ĭubire orĭ dispreț, micșorează ideĭa cuvîntuluĭ din care se derivă, ca: cal, căluț; Jidan, Jidănaș. S.n. Un diminutiv. Care arată micșorarea: sufix diminutiv (și diminutival). V. augmentativ.

diminutiva vb., ind. prez.1 sg. diminutivez, 3 sg. și pl. diminutivează

diminutiv¹ adj. m., pl. diminutivi; f. diminutivă, pl. diminutive

diminutiv adj. m., pl. diminutivi; f. sg. diminutivă, pl. diminutive

Diminutiv ≠ augmentativ