Dima, Gheorghe (1847-1925), compozitor, n. la Brașov, director al Conservatorului din Cluj. A compus muzică vocal-simfonică, vocală (O, ce veste minunată, Doamne, Iisus Hristoase etc.) și corală (Liturghia sf. Ioan Gură de Aur, Cântări liturgice, Cântări bisericești) și altele.

DIMA, Gheorghe (1847-1925, n. Brașov), compozitor, dirijor de cor și pedagog român. M. de onoare al Acad. (1919). Cantate, balade vocale („Mama lui Ștefan cel Mare”), coruri, lieduri, prelucrări de melodii populare. Unul dintre primii maeștri ai polifoniei corale românești. Primul director al Conservatorului din Cluj (1919-1925), care îi poartă numele.

DIMA, Alexandru (1905-1979, n. Turnu Severin), estetician și istoric literar român. M. coresp. al Acad. (1963), prof. univ. la București. Studii teoretice („Conceptul de artă populară”, „Gândirea românească în estetică”, „Principii de literatură comparată”).

DIMA, gr. Δημᾶς și Δñμος (But). În Synaxar sub forma: Dimu. La greci și bulgari Dima este ipocoristic din Dimitrie. 1. Dima frecv. (Paș; Sur III; P Bor 9; Băl V; zis și Dema (Tec II). 2. Dimu (Am); -l t.; -lescu; -lești s. 3. Dimaci s. (Dm; Tec I); -ul b, (Sur; cf. Maciu fam. act. 4. + -an; Diman (16 B VI 234; Ard). 5. + -cea: Dimancea; + Duman: Dumanciu Ioan (Cat gr I). 6. Derivate cu afer.: Mancea (Ur XXII 70); Manciul (Cat; Am 108); Mancioiul s.; Manco (Cat < *Dimanco, dar aceste patru forme pot proveni și dintr-un nume tătăresc. 7. + -cea: Dimcea clucer (A Gen I 106). 8. + -achi: Dimachi (Isp III²) cf. gr. Δημάϰης < Dimitrios (But). 9. Dimoiu s. 10. Dimuț, Gh. (Isp III¹); -e, Gh. (Cat mold II). 11. Cont. cu Dominic: Dimicel Crăciun (Băl VI). 12. Cont. cu Timofte: Dimofte, dobr. (RI XI 206) și frecv. mold.; Dimoftiu și Dimoftache, act. 13. Dima și Dimu la aromîni ipoc. < Dumitru (Cara 25); V. și Nicodim 1.

Dima Romanul (sec. 17) zugrav; împreună cu Gheorghe Grecul a pictat bis. schitului Topolnița, jud. Mehedinți, în 1673. Exponent al tradiției de artă postbizantină, în varianta autohtonă și originală a Țării Românești.