DIJMUÍT s. n. Dijmuire. – V. dijmui.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DIJMUÍT s. (IST.) dijmuială, dijmuire, (înv.) zeciuire, zeciuit. (~ul țăranului dijmaș.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dijmuít s. n.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DIJMUÍ, dijmuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A aduna dijma. 2. (Peior.) A-și face în mod abuziv parte din ceva. – Dijmă + suf. -ui.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

A DIJMUÍ ~iésc tranz. ist. 1) (țărani) A face să plătească dijmă; a zeciui. 2) fam. (bunuri străine) A-și însuși în mod abuziv, în baza unei situații privilegiate; a zeciui. /dijmă + suf. ~ui
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DIJMUÍ vb. (IST.) (înv.) a zeciui. (Boierul ~ produsele țăranului dijmaș.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dijmuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dijmuiésc, imperf. 3 sg. dijmuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. dijmuiáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dijmuĭésc v. tr. (d. dijmă saŭ d. ung. dészmálni). Iaŭ dijma: a dijmuĭ peștele. Fig. Substrag, fur: nu știŭ cine-mĭ tot dijmuĭește făina. În Mold. sud dejm-.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink