DIHÓNIE, dihonii, s. f. (Reg.) Neînțelegere care degenerează în vrajbă. – Din ngr. dihónia.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de cata | Semnalează o greșeală | Permalink

DIHÓNIE ~i f. pop. Neînțelegere violentă între persoane; dezbinare; discordie. [Art. dihonia; G.-D. dihoniei; Sil. -ni-e] /<ngr. dihónia
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DIHÓNIE s. v. animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, dușmănie, gâlceavă, învrăjbire, litigiu, neînțelegere, ostilitate, pornire, ură, vrajbă, vrăjmășie, zâzanie.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dihónie (dihónii), s. f. – Neînțelegere, ceartă. Ngr. διχόνια (Tiktin; Gáldi 172; Roesler 566).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

dihónie s. f. (sil. -ni-e), art. dihónia (sil. -ni-a), g.-d. art. dihóniei; pl. dihónii, art. dihóniile (sil. -ni-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dihónie f. (ngr. dihónia, vgr. dihónoia. V. metanie, pronie). Rar azĭ. Discordie.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink