2 intrări
9 definiții
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
DIHOCAT, -Ă, dihocați, -te, adj. (Regional) Sfîșiat, rupt. Iordache Păun șterse mai întîi scîndura cu batista. Nu se lăți prăvălat pe spătar ca tovarășul hirsut și cu straiele dihocate. El stătu drept și corect, pe margine. C. PETRESCU, O. P. II 305. ♦ Fig. Sleit de puteri; istovit. Odaia aiasta în care-și odihnesc trupu dihocat de muncă. La TDRG.
DIHOCA, dihoc, vb. I. Tranz. (Regional) A bate zdravăn, a sfîșia, a frînge; a zdrobi; p. ext. a ucide, a omorî. Nu-i nimica, răspunse Pepelea; ia, am aflat un țap rozînd pe prispă și l-am dihocat și eu, și l-am azvîrlit în heleșteu. SBIERA, P. 5. Să se care îndata-mare din curte, că de nu, ea-i va dihoca și i-a amuța cu cînii. id. ib. 114. Am vrut să-l omor, dar el, cu lacrimi în ochi, s-o rugat să nu-l dihoc. ȘEZ. VI 11. ◊ Refl. Fig. Ilinca... plîngea de i se dihoca inima. VLAHUȚĂ, N. 12.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
dehocà (dibocà) v. Mold. 1. a tăia carne, varză, etc.; 2. fig. a sfâșia: i se dihoca inima; 3. a istovi, a stoarce de puteri: trupul dehocat de muncă. [Origină necunoscută].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
dihocà v. V. dehocà.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
devóc (vest) și dehóc, dihóc (est), a -á v. tr. (lat. *devocare = *vocare îld. vacare, a fi deșert, cu înț. luĭ vacuare, a evacua. v. desfac 2. Cp. cu vulpe-hulpe). Fam. Sfîrtic, sfîșiĭ de tot, prăpădesc, nimicesc: lupiĭ eraŭ să-mĭ dihoace vita, plînge de i se dihoacă inima. V. refl. Mă dăhulez, mă extenuez muncind. Mă dezbin (vorbind de vite cînd alunecă pe gheață). – În Ml. a se dăvoca, a se desfunda pămîntu de multă apă.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
dihóc v. tr. devoc.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
dihoca (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. dihoc, 2 sg. dihoci, 3 dihoacă; conj. prez. 1 sg. să dihoc, 3 să dihoace; imper. 2 sg. afirm. dihoacă
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
dihoca (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dihoacă
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
dihoca vb., ind. prez. 3 sg. și pl. dihoacă
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
adjectiv (A2) | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
verb (VT81) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
dihocat, dihocatăadjectiv
-
- Iordache Păun șterse mai întîi scîndura cu batista. Nu se lăți prăvălat pe spătar ca tovarășul hirsut și cu straiele dihocate. El stătu drept și corect, pe margine. C. PETRESCU, O. P. II 305. DLRLC
-
- Odaia aiasta în care-și odihnesc trupu dihocat de muncă. La TDRG. DLRLC
-
-
dihoca, dihocverb
-
- Să se care îndata-mare din curte, că de nu, ea-i va dihoca și i-a amuța cu cînii. SBIERA, P. 114. DLRLC
- Ilinca... plîngea de i se dihoca inima. VLAHUȚĂ, N. 12. DLRLC
-
- Nu-i nimica, răspunse Pepelea; ia, am aflat un țap rozînd pe prispă și l-am dihocat și eu, și l-am azvîrlit în heleșteu. SBIERA, P. 5. DLRLC
- Am vrut să-l omor, dar el, cu lacrimi în ochi, s-o rugat să nu-l dihoc. ȘEZ. VI 11. DLRLC
-
-