dihocá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. dihoácă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

devóc (vest) și dehóc, dihóc (est), a -á v. tr. (lat. *devocare = *vocare îld. vacare, a fi deșert, cu înț. luĭ vacuare, a evacua. v. desfac 2. Cp. cu vulpe-hulpe). Fam. Sfîrtic, sfîșiĭ de tot, prăpădesc, nimicesc: lupiĭ eraŭ să-mĭ dihoace vita, plînge de i se dihoacă inima. V. refl. Mă dăhulez, mă extenuez muncind. Mă dezbin (vorbind de vite cînd alunecă pe gheață). – În Ml. a se dăvoca, a se desfunda pămîntu de multă apă.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

dihóc v. tr. devoc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink