DIHÁNIE, dihănii, s. f. 1. Animal sălbatic; fiară, jivină. 2. Ființă ciudată, monstruoasă; namilă, monstru. 3. Ființă, vietate. [Pl. și: dihanii] – Din sl. dyhanije „răsuflare”.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de cata | Semnalează o greșeală | Permalink

DIHÁNIE ~ănii f. 1) Animal sălbatic; jigodie; jiganie; jivină; lighioană. 2) Ființă imaginară de dimensiuni mari și neproporționate; namilă; monstru. 3) pop. Ființă vie; vietate. [Art. dihania; G.-D. dihaniei; Sil. -ni-e] /<sl. dyhanije
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DIHÁNIE s. v. animal, creatură, dobitoc, făptură, ființă, lighioană, necuvântător, vietate, viețuitoare.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DIHÁNIE s. v. fiară.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dihánie (dihắnii), s. f. – 1. (Înv.) Ființă, animal, vietate. – 2. (Banat) Mulțime, lume. – 3. Fiară, lighioană. – 4. Monstru. Sl. dychanije „respirație, spirit” (Tiktin; Miklosich, Slaw. Elem., 22; Candrea). Cf. bîzdîganie, duh. Cihac, II, 95, se referă greșit la sl. divŭ „minune”, sb., cr. divni „monstru”.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

dihánie s. f. (sil. -ni-e), art. dihánia (sil. -ni-a), g.-d. art. dihánii; pl. dihănii, art. dihăniile (sil. -ni-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dihánie f., -ăniĭ (vsl. dyhaniĭe, răsuflare, bg. „răsuflare, vietate, animal”, ca lat. animal, d. ánima, ánimus, suflet, vgr. ánemos, vînt. V. duh, bîzdîganie). Animal monstruos orĭ straniŭ. Fig. Om urît: ce dihanie de om! V. jivină.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink