DIHĂNÍ, dihănesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se osteni peste măsură, a-și scoate sufletul (muncind, alergând). – Din dihanie.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

dăhuiéz, dăuléz, dehuiéz, dihuléz și dihăĭnéz (sud) și decuiéz (Trans.) și dihănésc (est.) v. tr. Ostenesc grozav, storc de puterĭ. V. refl. M’am dehuiat de atîta trebușoare (Car. VR. 1909, 11, 232). – Și dăobesc (Olt.): dăobit de alergătură (NPl. Ceaur, 84). V. dărîn, deșel, devoc, odîrnesc, spetesc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink