2 intrări
32 de definiții
din care- explicative (19)
- morfologice (7)
- relaționale (5)
- specializate (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
DIFERENȚIERE, diferențieri, s. f. Faptul de a (se) diferenția. [Pr.: -ți-e-] – V. diferenția.
DIFERENȚIERE, diferențieri, s. f. Faptul de a (se) diferenția. [Pr.: -ți-e-] – V. diferenția.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de claudia
- acțiuni
diferențiere sf [At: HELIADE, PARALELISM, I, 66/28 / V: (înv) ~iare, (îvr) ~rințare / P: ~ți-e~ / Pl: ~ri / E: diferenția] 1 Stabilire a diferențelor1 (5), a deosebirilor între două sau mai multe obiecte, ființe Si: deosebire, separare. 2 Proces prin care se realizează analiza însușirilor deosebite ale obiectelor în cadrul percepțiilor. 3 Apariție de funcții sau caractere noi în cursul evoluției. 4 (Mat) Operație prin care se obține diferențiala (11) unei funcții.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DIFERENȚIERE, diferențieri, s. f. 1. Faptul de a crea sau de a stabili o diferență (între două ori mai multe lucruri, persoane, fenomene etc.); deosebire, separare. Izbucnirea și ascuțirea crizei economice mondiale din 1929, care s-a împletit cu criza agrară, a agravat situația țărănimii, a dat o intensitate mai mare procesului de sărăcire și de diferențiere de clasă la țară și a sporit nemulțumirile adînci ale țărănimii împotriva apăsării fiscale și cămătărești. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 183. După 1867 diferențierea țăranilor se accentuează. IST. R.P.R. 436. Cu cît starea de diferențiere a dialectelor e mai avansată, cu atît e mai vizibil că ele au fond principal propriu și structură gramaticală proprie. GRAUR, F. L. 85. 2. Operație matematică prin care se obține diferențiala unei funcții. – Pronunțat: -ți-e-.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DIFERENȚIERE s.f. 1. Faptul de a crea o diferență; deosebire; separare. ♦ Proces prin care se realizează analiza însușirilor deosebite ale obiectelor în cadrul percepțiilor. ♦ (Fon.) Modificare a unui sunet față de altul neaccentuat. 2. Operație matematică prin care se obține diferențiala unei funcții. [< diferenția].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DIFERENȚIERE s. f. 1. acțiunea de a diferenția. 2. proces prin care se realizează analiza însușirilor deosebite ale obiectelor în cadrul percepțiilor. ◊ (fon.) modificare sau dispariție a unui sunet într-un cuvânt sub influența unui alt sunet, identic sau asemănător, din același cuvânt. (< diferenția)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
DIFERENȚIA, diferențiez, vb. I. 1. Tranz. A stabili deosebirea între obiecte sau ființe. 2. Refl. A se deosebi de altcineva sau de altceva; a diferi. 3. Tranz. (Mat.) A calcula o diferențială. [Pr.: -ți-a] – Din fr. différencier.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
diferenția [At: CONV. LIT. III, 152 / V: (îvr) ~rința / P: ~ți-a / Pzi: ~iez / E: fr différencier] 1 vt (C.i. două sau mai multe noțiuni, ființe, obiecte etc.) A delimita caracterele specifice spre a stabili deosebirile, a marca, a face să apară diferențele Si: a deosebi, (îvr) a osebi. 2 vr A se distinge dintr-un ansamblu prin particularități, trăsături caracteristice. 3 vr A se caracteriza prin anumite diferențe în raport cu... 4 vr A nu mai fi la fel cu... 5 (Mat) A calcula o diferențială (11) sau o derivată.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
diferențiare sf vz diferențiere
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
diferința v vz diferenția
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
diferințare sf vz diferențiere
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DIFERENȚIA, diferențiez, vb. I. 1. Tranz. A stabili deosebirea dintre două sau mai multe ființe sau lucruri, a delimita caracterele lor specifice. 2. Refl. A se deosebi de altcineva sau de altceva. 3. Tranz. (Mat.) A calcula o diferențială. [Pr.: -ți-a] – Din fr. différencier.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de RACAI
- acțiuni
DIFERENȚIA, diferențiez, vb. I. 1. Refl. A ieși din omogenitate; a se deosebi, a se distinge. ♦ Tranz. A stabili deosebirea între două sau mai multe lucruri, a delimita caracterele specifice, a distinge elementele componente ale unui lucru. 2. Intranz. (Mat.; în opoziție cu integra) A calcula o diferențială sau o derivată. – Pronunțat: -ți-a.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DIFERENȚIA1 vb. I. tr., refl. A (se) deosebi; a se stabili sau a face să se stabilească deosebiri. [Pron. -ți-a, p. i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. différencier].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DIFERENȚIA2 vb. I. tr. A calcula o diferență sau o derivată. [Pron. -ți-a, p. i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. différentier].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DIFERENȚIA vb. I. tr., refl. a (se) deosebi, a (se) distinge între două sau mai multe ființe ori lucruri. II. (mat.) a calcula o diferențială. (< fr. différencier)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
A DIFERENȚIA ~ez tranz. 1) (ființe, lucruri) A delimita, stabilind diferența. 2) mat. (funcții) A stabili prin calcul diferențial. [Sil. -ți-a] /<fr. différencier
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
A SE DIFERENȚIA mă ~ez intranz. (despre persoane) A se impune prin trăsături distincte; a se manifesta în mod deosebit; a se reliefa; a diferi; a se deosebi. [Sil. -ți-a] /<fr. différencier
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
diferențià v. a. stabili o diferență între două obiecte, a distinge.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
* diferențiéz v. tr. (d. lat. differentia, diferență; fr. différencier). Stabilesc o diferență, deosebesc.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
diferențiere (desp. -ți-e-) s. f., g.-d. art. diferențierii; pl. diferențieri
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
diferențiere (-ți-e-) s. f., g.-d. art. diferențierii; pl. diferențieri
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
diferențiere s. f. (sil. -ți-e-), g.-d. art. diferențierii; pl. diferențieri
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
diferenția (a ~) (desp. -ți-a) vb., ind. prez. 1 sg. diferențiez (desp. -ți-ez), 3 diferențiază, 1 pl. diferențiem; conj. prez. 1 sg. să diferențiez, 3 să diferențieze; ger. diferențiind (desp. -ți-ind)
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
diferenția (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 diferențiază, 1 pl. diferențiem (-ți-em); conj. prez. 3 să diferențieze; ger. diferențiind (-ți-ind)
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
diferenția vb. (sil. -ți-a), ind. prez. 1 sg. diferențiez, 3 sg. și pl. diferențiază, 1 pl. diferențiem (sil. -ți-em); conj. prez. 3 sg. și pl. diferențieze; ger. diferențiind (sil. -ți-ind)
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
diferenția (i-a) (ind. prez. 3 sg. și pl. diferențiază, 1 pl. diferențiem, ger. diferențiind)
- sursa: MDO (1953)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
DIFERENȚIERE s. v. deosebire.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
DIFERENȚIERE s. deosebire, diferență, discriminare, distincție, (rar) distingere. (Să facem următoarea ~...)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DIFERENȚIA vb. 1. v. deosebi. 2. v. diferi.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
DIFERENȚIA vb. 1. a deosebi, a desluși, a discerne, a discrimina, a distinge, (înv. și pop.) a osebi, (Ban., Transilv. și Maram.) a deschilini, (fig.) a cerne. (Poate ~ cu ușurință culorile.) 2. a se deosebi, a diferi, a varia, (înv.) a se feluri. (Obiceiurile se ~ de la un popor la altul.)[1]
- În original, cuv. acc. greșit: diferenția. — LauraGellner
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
A (se) diferenția ≠ a (se) asemăna
- sursa: Antonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
DIFERENȚIERE s. f. (< diferenția < fr. différencier): 1. delimitare a caracterelor specifice ale categoriilor lingvistice cu ajutorul exercițiilor, în vederea evitării confuziilor dintre ele. Termen folosit în sintagma exercițiu de diferențiere (v. exercițiu). 2. modificare sau dispariție a unei consoane într-un cuvânt sub influența unui alt sunet (identic sau asemănător) din același cuvânt (v. disimilare în contact).
- sursa: DTL (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
- silabație: -ți-e-re
substantiv feminin (F107) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv feminin (F115) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
- silabație: -ți-a
verb (VT211) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
diferențiere, diferențierisubstantiv feminin
-
- Izbucnirea și ascuțirea crizei economice mondiale din 1929, care s-a împletit cu criza agrară, a agravat situația țărănimii, a dat o intensitate mai mare procesului de sărăcire și de diferențiere de clasă la țară și a sporit nemulțumirile adînci ale țărănimii împotriva apăsării fiscale și cămătărești. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 183. DLRLC
- După 1867 diferențierea țăranilor se accentuează. IST. R.P.R. 436. DLRLC
- Cu cît starea de diferențiere a dialectelor e mai avansată, cu atît e mai vizibil că ele au fond principal propriu și structură gramaticală proprie. GRAUR, F. L. 85. DLRLC
- 1.1. Proces prin care se realizează analiza însușirilor deosebite ale obiectelor în cadrul percepțiilor. DN
- 1.2. Modificare a unui sunet față de altul neaccentuat. DN
-
- 2. Operație matematică prin care se obține diferențiala unei funcții. DLRLC DN
etimologie:
- diferenția DEX '09 DEX '98 DN
diferenția, diferențiezverb
- 1. A stabili deosebirea între obiecte sau ființe. DEX '09 DLRLC DNantonime: asemăna
- 3. A calcula o diferențială. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
etimologie:
- différencier DEX '09 DEX '98 DN